Amenajarea locuinței pentru sărbători conform celor mai noi tendințe de Crăciun și urmând, nu neapărat un ghid, ci mai mult o serie de sfaturi și recomandări, se poate dovedi a fi mult mai ușoară.
Decorarea casei cu cele mai frumoase podoabe în timp ce asculți colinde, iar copii aleargă și dansează fericiți în jurul bradului în încercarea de a-l împodobi, este o activitate care învăluie întreaga locuință în mister și magie. La final, când toate sunt așezate la locul lor, casa va fi îmbrăcată cu cele mai noi și elegante straie de sărbătoare.
Sărbătorile de iarnă sunt simbolul familiei, al reuniunilor și al fericirii. Așteptarea oaspeților sau a membrilor familiei într-o atmosferă de sărbătoare, festivă este o senzație greu de descris în cuvinte și stârnește o dorință inexplicabilă de a impresiona prin cele mai frumoase idei de decorațiuni pentru Crăciun, cel mai impunător brad, artificial sau natural, și cea mai spectaculoasă amenajare a mesei.
Până la decorațiunile specifice acestei sărbători, poți începe prin a face câteva schimbări rapide de iarnă cu produse #SmartLuxury în ceea ce privește designul și funcționalitatea anumitor zone din casă, cum ar fi diningul, zona de servit cafeaua și livingul.
Pentru redecorarea zonei de dining ți-am oferit câteva sfaturi pentru o amenajare estetică și ergonomică într-un articol de blog. Folosește-te de recomandările de acolo pentru ca masa festivă de sărbători să fie exact cum ai visat, ca în pozele din revistele de specialitate.
Știm că te regăsești printre aceste rânduri și că abia aștepți să scoți din pod cutiile cu decorațiuni. Știm și că în fiecare an vrei ca amenajarea casei de Crăciun să fie mai deosebită și mai spectaculoasă și, pentru asta, investești în câteva decorațiuni noi ca să fii la curent cu cele mai actuale tendințe de Crăciun, în ceea ce privește amenajarea casei de sărbători.
1. Tendințe de Crăciun actuale – cum arată casa decorată pentru sărbătorile anului 2020
Dacă nu ești la curent cu trendul de anul acesta, împachetăm noi cele mai actuale idei, pentru ca locuința ta să fie remarcată și lăudată de toți invitații.
Mai este puțin până la cea mai așteptată sărbătoare din an, iubită de copii, adulți, decoratori și designeri deopotrivă. Anul acesta, cele mai multe tendințe de Crăciun gravitează, mai mult ca niciodată, în jurul poveștilor. Crăciunul este, prin excelență, o sărbătoare a poveștilor, dar acum fiecare tendință de Crăciun identificată se încarcă de și mai multă emoție și simbolistică.
Într-o perioadă în care evenimentele nefericite și absurde au devenit cotidiene, iar statul în casă, o normalitate, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Toate acestea și-au lăsat ecoul în sufletele noastre: simțim tot mai mult nevoia de întoarcere la sens, la inocența poveștilor în care binele iese învingător și la natură.
Acest Crăciun reprezintă un prilej de evocare a speranței și mesajelor optimiste, iar decorațiunile specifice sărbătorilor de iarnă se înscriu cu succes ca promotori ai acestui demers.
1.1. Idei de decorațiuni de Crăciun handmade
Remarcate și în anii trecuți, decorațiunile handmade sunt în continuare în tendințele de Crăciun, fiind alegeri inspirate pentru ornamentele din această perioadă a anului și alternative mai economice ale celor clasice, cumpărate din magazinele de specialitate.
Ele reprezintă combinarea răbdării, a creativității și a talentului tău. Sunt ideale ca daruri, dar și pe post de elemente decorative pentru casă.
Portocalele sunt, printre altele, simbolul Crăciunului, iar feliile uscate de portocale sunt din ce în ce mai des folosite ca elemente decorative. Ele se pot folosi atât în crearea ghirlandelor și podoabelor pentru brad, cât și pentru împachetarea estetică a cadourilor.
Mai mult decât atât, sunt super simplu de realizat: pur și simplu tai portocalele în felii și le bagi în cuptor, pe grilajul acestuia, până se usucă și arată ca în poză.
Globurile clasice și beteaua nu se mai regăsesc de ceva timp în tendințele de Crăciun. În schimbul acestor podoabe, pentru brandul de Crăciun poți folosi conurile brazilor și globuri realizate din hârtie, în nuanțe tematice sau care să se asorteze cu celelalte decorațiuni. Pe post de betea, creează șiraguri de brăduți în miniatură din hârtie colorată sau din fel de fel de forme-origami deosebite.
Brăduții sunt laitmotivul sărbătorilor de iarnă. Mici sau înalți până în tavan, mai mult sau mai puțin bogați, artificiali sau naturali, brazii nu lipsesc nici din colecțiile și ideile de decorațiuni pentru Crăciun. Pentru un plus de originalitate, creează-ți chiar tu brăduții pentru decor, folosind conuri de brad, hârtie încrețită sau carton colorat.
Dacă obiectele realizate manual nu sunt punctul tău forte, există o mulțime de designeri români de produs, ce realizează în fiecare an obiecte decorative tematice, cu multă pasiune și delicatețe. Rezultatele sunt atât de spectaculoase încât, de multe ori, nici nu îți vine să crezi că produsele au fost realizate de mâinile unor artizani, nu de mașinării automate.
Atelier Foliage este un atelier floral cu sediul în București care în această perioadă realizează decorațiuni și podoabe remarcabile pentru sărbătorile de iarnă, ce urmăresc cele mai actuale tendințe de Crăciun în acest domeniu.
Ceramic Sparrow (Vrabia ceramică) creează obiecte cu design unic, din porțelan. Obiectele sunt concepute de membrii echipei, în propriul lor atelier, printr-un proces îndelungat și minuțios. Colecția de Crăciun pare a evoca poveștile maghiare străvechi, într-o manieră contemporană. Delicatețea și rafinamentul podoabelor ceramice sunt de-a dreptul cuceritoare.
MellonCollie Ceramics duce obiectele decorative din ceramică la rang de operă de artă, în serii reduse sau unicat. În atelierul din București, MellonCollie Ceramics aduce magia haosului în forme organice, delicate, ce te vor cuceri de la prima vedere.
1.2. Amenajarea de Crăciun – idei nonconformiste pe baza culorilor închise
Culorile închise au astăzi un loc aparte și bine stabilit în ideile de amenajare de Crăciun contemporane. Efectului lor puternic, misterios și dramatic este cuceritor pentru adepții conceptelor de design interior modern și nonconformist.
Există brazi artificiali negri și ornamente de Crăciun închise la culoare, ce emană o eleganță contemporană desăvârșită și se echilibrează prin juxtapuneri cu auriu, bronz sau chiar alb și pasteluri.
Pentru unii o notă prea închisă, pentru alții o culoare dominantă în casă, garderobă și accesorii, negrul este o culoare universală care nu doar că nu se demodează niciodată, dar are o putere fantastică asupra esteticii, fiind printre cele mai noitendințe de Crăciun în 2020.
Deși nimeni nu l-ar asocia cu sărbătoarea Crăciunului, negrul se integrează foarte bine într-un decor de sărbătoare modern.
Ca accent arhitectural, la nivelul pereților, al podelei, al elementelor decorative sau ca piesă statement la masa festivă de Crăciun, negrul aduce o notă puternică și actuală de eleganță.
O amenajare gândită pe o paletă cromatică închisă are farmecul ei de sărbători. Fundalul închis la culoare scoate foarte bine în evidență strălucirea bradului de Crăciun, a podoabelor luminoase și a oricărui alt element arhitectural sau decorativ deschis la culoare.
1.3. Brazi neconvenționali – bradul de Crăciun din lemn, artificial sau din stickere lipite pe pereți
Atenția și grija pentru natură este astăzi discutată mai mult ca niciodată, iar încălzirea globală este o amenințare reală, pe care trebuie să o luăm foarte în serios. Tăierea brazilor, pentru ca noi să ne bucurăm de ei preț de câteva zile pe an și apoi să îi aruncăm, este o acțiune iresponsabilă, la care trebuie să ne gândim cu toții.
Bradul de Crăciun rămâne însă decorațiunea centrală a sărbătorilor de iarnă și nu putem concepe deci să renunțăm la el. Grija pentru mediul înconjurător ne determină însă să ne gândim de doua ori înainte de a opta pentru un brad natural.
Alegerea unui brad de Crăciun artificial sau din lemn se poate dovedi o alegere chiar mai bună decât opțiunea pentru unul natural. Singura diferență pe care o vei remarca va fi lipsa mirosului de brad specific , dar adu-ți aminte că totul este spre binele tău, al copiilor tăi și al planetei. În rest, din punct de vedere estetic, brazii artificiali sunt la fel de frumoși și pot deveni, la fel ca cei naturali, vedetele oricărei încăperi, cu ajutorul podoabelor potrivite.
Unul dintre principalele avantaje ale brazilor artificiali este că te scutesc de vizitele anuale prin piețele aglomerate, în căutarea exemplarului perfect. Mai mult decât atât, te ajută să economisești, iar în final, pentru că nu se “scutură” nu lasă ace în urma lui și deci, nu trebuie să faci mereu curat în jurul lui.
O altă alternativă a brazilor naturali sunt cei handmade sau realizați din lemn. Au un aer rustic și sunt ușor de confecționat, potrivindu-se atât în interior, cât și în exterior.
Există numeroase variante, multe dintre ele fiind foarte ușor de realizat chiar la tine acasă, cu doar câteva elemente componente și puțină răbdare. Mai mult decât atât, sunt pe placul copiilor pentru că sunt mai simpli, mai aerisiți și mai ușor de împodobit. Estetica lor minimalistă îi plasează pe locuri fruntașe în lista de tendințe de Crăciun de anul acesta.
Dacă sunt suficient de mari încât construirea bradului de Crăciun din lemn să nu reprezinte nici un pericol, copiii vă pot chiar acompania în acest proces.
Brăduții pe perete reprezintă și ei o idee ingenioasă pentru spațiile mici, mai ales că, de data aceasta, sigur cei mici pot și vor dori să fie implicați. Pur și simplu trasați conturul stilizat al bradului pe perete, cu ajutorul unui creion, apoi folosiți decorațiunile preferate – crengi uscate, ornamente de pom sau stickere decorative – pentru a “aduce brăduțul la viață”.
Tot pentru plăcerea copiilor, puteți înlocui bradul de Crăciun din lemn cu unul realizat din placaj, cartoane, baloane sau materiale reciclate.
1.4. Decorarea bradului în stil minimalist – trendul anului 2020
Deși tentația de decorare a bradului de Crăciun cu cât mai multe podoabe este mare, trebuie să-i reziști, dacă nu vrei să cazi în extrema kitschului.
În acest an, cele mai multe tendințe de Crăciun în ceea ce privește împodobirea brazilor mizează pe minimalism, pe brazii împodobiți cu cât mai puține, dar deosebite podoabe. Uneori, bogăția coronamentul este suficient de impresionantă, încât acoperirea ei cu prea multe podoabe îi poate știrbi din frumusețe.
O simplă instalație luminoasă va fi exact ceea ce cauți pentru un efect festiv, delicat și elegant. Poți completa cu o serie de globuri și fundițe în nuanțe asemănătoare din punct de vedere cromatic, dacă vei considera că bradul tău are nevoie de mai mult decât o instalație de lumini.
Dacă totuși alegi un brad natural, recomandarea noastră este să-l așezi într-un ghiveci cu design remarcabil, care să se potrivească cu stilul de amenajare a camerei. Pe lângă impactul vizual foarte modern pe care îl va crea, această practică sprijină demersul protejării naturii – odată ce sezonul a luat sfârșit, poți pune bradul, cu tot cu ghiveci, în curte sau pe balcon, pentru a-l îngriji cum se cuvine, până la Crăciunul următor.
1.5. Împachetarea cadourilor în stil nordic, cu elemente decorative naturale
Dacă sărbătoarea Crăciunului nu poate exista fără brad, acesta din urmă nu poate exista fără mult așteptatele și misterioasele cadouri, frumos împachetate și așezate sub el. Cei mici sunt atrași de culorile vibrante și strălucitoare, în timp ce adulții sunt adepții elementelor naturale, elegante și minimaliste.
Ambalajele nordice sunt foarte actuale, foarte atrăgătoare și au puterea de a induce senzația de apropiere de natură, prin includerea elementelor naturale în designul lor.
2. Amenajarea în casă de Crăciun – reguli pentru decorarea fiecărei încăperi în parte
Un principiu foarte important de la care nu trebuie să te abați în decorarea casei de Crăciun este unitatea și sinergia. Chiar dacă fiecare cameră va avea elemente decorative diferite, culorile ar trebui să se regăsească în aceeași paletă cromatică, iar delicatețea și bunul gust ar trebui să domine în fiecare încăpere.
Începând încă din holul de intrare și casa scărilor și terminând cu dormitorul și baia, ideile de amenajare pentru Crăciun trebuie să fie omogene și, cel mai important, să reflecte personalitatea celor care locuiesc în casă.
2.1. Amenajarea holului și a casei scării
Holul deschide intrarea către living, spațiul principal al casei, fiind de altfel prima zonă cu care oaspeții intră în contact. Nu ar fi frumos să faci, încă de la început, o impresie plăcută?
Holul este prima cameră pe care oaspeții tăi o vor vedea pe măsură ce intră în casa ta, așa că este important să nu uiți să adaugi un pic de veselie festivă și aici. Decorează holul și intrarea în casa cu ghirlande din brad, decorate în ton cu bradul. Acest lucru creează o impresie foarte caldă și primitoare, spune arhitecta Irina Radu (iDecorate).
Noi credem că amenajarea holului nu trebuie să îți dea bătăi de cap. Ideal ar fi să se încadreze undeva în zona de minimalism, să reprezinte un fel de teaser pentru ceea ce vor vedea musafirii în restul casei. Câteva lumânări decorative, ghirlande luminoase și o coroniță din crenguțe și conuri de brad, felii de portocale deshidratate și fructe roșii de vâsc.
Dacă spațiul îți permite, poți așeza și un mic brăduț pe comoda sau pantofarul de la intrare. Și zona cuierului poate fi îmbrăcată în straie de sărbătoare.
Cât despre casa scării, am putea spune că este una dintre zonele cel mai ușor de ornat. Ghirlandele din crenguțe de brad artificiale, împletite cu cele luminoase și prinse de balustradă cu fundițe roșii, albe sau aurii, de mari dimensiuni au un efect surprinzător, aducând imediat spiritul de sărbătoare în casă.
Și aici, dacă spațiul îți permite poți crea mai mult decât un simplu decor, poți amenaja chiar o scenă desprinsă din filmele specifice de Crăciun.
2.2. Amenajarea livingului de Crăciun
Ahh, livingul. Livingul este elementul central al sărbătorilor de iarnă din orice casă. Aici se întâmplă magia, aici se aud râsetele sincere ale copiilor când desfac cadourile și clinchetul paharelor de vin ciocnindu-se sau a tacâmurilor lovindu-se între ele, la masa de Crăciun.
Amenajarea livingului de Crăciun este adesea o plăcere căci spațiul, în multe cazuri cel mai generos din casă, permite includerea a numeroase elemente decorative.
În majoritatea cazurilor, bradul de Crăciun este așezat în living, căci aici se petrece toată acțiunea și poate fi admirat în toată splendoarea lui. Nu există living lipsit de superbele instalații cu lumină albă, rece sau caldă, fără ornamente specifice, achiziționate din magazinele de specialitate sau chiar făcute în acasă.
Tendințele de Crăciun ale anului 2020 sunt marcate de minimalism și gusturi rafinate în ceea ce privește amenajarea casei de sărbători. Considerat anul izolării în casele noastre, 2020 a adus multe schimbări în acest domeniu. Oamenii au devenit din ce în ce mai preocupați de designul casei, de aspectul funcțional și de latura confortabilă, intimă și primitoare a acesteia.
Sărbătorile de iarnă amplifică toate aceste porniri și sentimente, făcându-i pe oameni să realizeze că o casă frumos decorată și confortabilă este un prilej de a-i ține pe cei dragi cât mai mult timp alături, de a petrece timp de calitate împreună. Deși decorațiunile luminoase, strălucitoare și colorate sunt laitmotiv în această perioadă, piesele de mobilier sunt și ele extrem de importante și multe schimbări au loc acum, la acest capitol.
Ce poate fi mai clasic, mai confortabil și estetic decât un superb fotoliu confortabil, așezat lângă brad, șemineu sau lângă fereastra de la care admiri ninsoarea liniștită de afară.
Și cum rămâne cu delicioasa cafea sau ciocolată caldă savurată pe acest fotoliu, dimineața? O măsuță de cafea ar completa perfect cadrul, mai ales că, în funcție de dimensiunile ei, o poți decora în spiritul sărbătorilor.
Canapeaua trebuie să fie cât mai încăpătoare, pentru a vă putea uita împreună la filmele de Crăciun în living și cât mai comodă și pufoasă, cu perne moi și catifelate. Din punct de vedere cromatic, culoarea acesteia trebuie să se omogenizeze în decorul de ansamblu al livingului.
Canapeaua poate fi îmbrăcată de sărbătoare cu ajutorul pernelor festive, în nuanțele specifice de verde și roșu sau în cele glamour aurii, arginti sau rose gold.
În lipsa pernelor decorative, pledurile catifelate, moi și călduroase sunt o alternativă excelentă, prin care poți aduce atmosfera intimă și primitoare în casă.
Poți decora peretele din spatele canapelei cu ghirlande din crengi de brad, instalații luminoase sau tablouri tematice.
2.3. Amenajarea bucătăriei
Bucătăria este adesea uitată în procesul de amenajare a casei sau omisă în mod intenționat, pe baza ideii conform căreia decorațiunile ar îngreuna gătitul și servirea mesei.
Îmbrăcarea bucătăriei în straie de sărbătoare nu este un must, dar dacă totuși vrei asta, o poți face într-un mod minimalist, astfel încât să nu încarci foarte mult spațiul.
Fereastra de deasupra chiuvetei poate fi decorată cu panglici cu globulețe, bomboane sau ghirlande din crengi de brad și instalații luminoase.
În fine, pentru un efect maxim nu uita de borcanele și platourile cu prăjituri pe care le poți decora cu crenguțe de brad, batoane de scorțișoară, steluțe de anason sau felii de portocale deshidratate.
ATENȚIE:nu folosi în bucătărie lumânări decorative, pentru că, în agitația specifică pregătirii preparatelor de Crăciun, pot avea loc accidente neplăcute. Și vâscul este interzis aici și în orice loc la care copiii au acces pentru că, oricât de estetic ar arăta, este otrăvitor. Cel mai sigur, leagă-l de lustră și nu uita de el la sărutul de Anul Nou.
Ce transformă masa de Crăciun într-o sărbătoare de poveste?
Cadourile? Sigur, sunt importante, mai mult pentru cei mici. Decorațiunile? Da, aduc atmosfera magică a sărbătorilor în locuință. Masa festivă de Crăciun? Da, cu siguranță asta este!
Preparatele de Crăciun sunt cele care îi adună pe toți cei dragi împreună la masă, povestind și râzând încântați. Gospodinele au cel mai mult de lucru în această perioadă. Ele se întrec în preparate care mai de care mai gustoase și frumos aranjate pe platouri.
Își alegi din timp rețetele care să surprindă, tradiționale, dar și moderne, sănătoase, dar și gustoase, iar apoi vine ziua în care trebuie să le pregătească. Au toate ingredientele, știu pașii, pe unele le-ai mai făcut deja, ascultă colinde și poate îi implică și pe cei mici. Și, dintr-odată, bucătăria începe să nu mai arate ca în emisiunile de gătit, ci mai mult ca un… câmp de luptă. Aici intervin ingredientele secrete din bucătărie: electrocasnicele premium, cu funcții inovatoare, care să le ușureze lucrul și să le salveze ziua.
Electrocasnicele de calitate fac diferența
Pe noi, produsele Franke și Smeg ne-au cucerit nu doar prin tehnologia de ultimă generație folosită, ci și prin designul pe cât de simplu, pe atât de elegant. Ofertele celor două branduri cuprind produse care se potrivesc în orice stil de amenajare, completând cu succes atât un mobilier de bucătărie contemporan, cât și unul tradițional.
Hotele Smeg, de exemplu, sunt adevărate opere de artă, cu forme și nuanțe feminine, în timp ce hotele Franke au un design mai robust și masculin.
De la cuptoare care prepară simultan două feluri de mâncare, economisindu-ți astfel timpul și energia și hote silențioase care îți permit nu doar să gătești relaxat, ci să te și bucuri de muzica preferată sau să porți o conversație cu prietenii aflați în vizită, până la mașini de spălat care te scapă de spălatul numeroaselor vase folosite la masa de Crăciun – toate sunt disponibile și în oferta noastră.
2.4. Amenajarea zonei de luat masa de sărbători
Odată finalizate preparatele pentru masa de Crăciun, urmează a doua etapă a ceea ce se dorește a fi o sărbătoare completă: amenajarea mesei de sărbători și a zonei de dining. Scaunele și masa devin acum piesele centrale ale decorului.
Masa de Crăciun este vedeta sărbătorii și, indiferent de meniul ales, felul în care o aranjezi merită o atenție specială. Iată câteva idei de amenajare de Crăciun care te pot inspira.
2.4.1. Stilul minimalist scandinav
Crăciunul este la el acasă în nordul Europei: o infinitate de zăpadă albă, neatinsă, ce constituie decorul ideal pentru contemplare și bucurie. Simplitatea peisajului se reflectă în stilul de design scandinav, cu formele sale curate, liniare și aspectul funcțional, fără vreun compromis în ceea ce privește confortul. În amenajarea mesei de sărbători în stil nordic se folosesc nuanțe neutre, curate, cu o preferință pentru alb si o grafică minimalistă.
Apropierea de natură este evidentă în acest stil atât la nivelul elementelor folosite cu rol decorativ (crenguțe de brad, plante, condimente și fructe uscate), cât și la nivelul materialelor folosite în construcția mesei de dining și a scaunelor (lemn, metal).
2.4.2. Stilul industrial
Acestui stil îi sunt atribuite materialele naturale sau cele imitative. Este caracterizat de minimalism și, deși pare rigid și rece, poate fi foarte primitor și intim.
Culorile închise, vibrante, cele luminoase și cele metalice imprimă spațiului un aer modern și sofisticat, chiar dacă elementele naturale, cum sunt lemnul, metalul și plantele vii trimit către un stil rustic.
2.4.3. Stilul clasic-autentic
Când ne referim la stilul clasic de amenajare a casei de sărbători, ne gândim mai degrabă la cel convențional, obișnuit, cel pe care îl vedem mai peste tot. Este un stil care atinge mai multe zone stilistice – cele super încărcate, jucăușe, simpliste, dar elegante etc.
Culorile îndrăgite ale Crăciunului vor da o notă rafinată sărbătorii – o temă de aranjare clasică, în note de roșu și alb, va pune în valoare bunătățile tradiționale de Crăciun și se va asorta de minune cu tacâmurile aurii. Decorul poate fi completat cu aranjamente din conuri de brad sau crenguțe de brad și lumânări decorative.
2.4.4. Stilul rustic
Stilul rustic este dominat de prezența lemnului și a plantelor, iar atunci când vine vorba de amenajarea mesei de Crăciun într-un asemenea stil, atmosfera de sărbătoare este imprimată la nivelul întregii zone de dining.
Platourile din lemn, care imită scoarța copacilor, tacâmurile aurii sau argintii, cu mânere din lemn și fețele de masă din materiale fine – toate acestea sunt elemente-cheie ale mesei rustice de Crăciun.
2.5. Amenajarea dormitorului de Crăciun
Cum livingul este, de regulă, centrul de interes în zilele de sărbătoare, dormitorul devine doar un spațiu de refugiu, atunci când ai nevoie de o mică pauză și de spațiu personal pentru odihnă.
Sigur că și aici trebuie să aduci spiritul sărbătorilor, însă o poți face într-o manieră discretă. Un mic brăduț artificial pe comodă sau noptieră, o instalație luminoasă în spatele perdelei sau de-a lungul dressingului și al bibliotecii sau mici brăduți decorativi pe consola de machiaj.
Dacă patul dispune de spătar înalt, îl poți orna cu o ghirlandă din ramuri de brad, iar dacă a ta cameră este suficient de generoasă, poți chiar să ai și tu un brăduț al tău, în toată regula.
Dacă te numeri printre persoanele care așteaptă cu entuziasm, tot anul, sărbătoarea Crăciunului, lenjeriile de pat tematice trebuie musai să fie vedetele camerei tale.
Oglinzile din cameră sunt printre cele mai potrivite obiecte ce pot fi decorate. Dacă așezi pe rama acestora niște superbe instalații luminoase, camera va fi învăluită de o lumină puternică magică și folosirea lustrei va deveni inutilă.
Includerea elementelor decorative de Crăciun în dormitor trebuie musai să țină cont de stilul în care este amenajat acesta. O abordare industrială, construită pe o paletă cromatică închisă va beneficia de piese mai deosebite, diferite de cele clasice, pe care le regăsim în aproape orice casă, de Crăciun. La fel se va întâmpla și în cazul unui dormitor amenajat în stil artdeco.
3. Tips&Tricks – trucuri de decorare a casei conform tendințelor de Crăciun actuale
Fiecare dintre aspectele menționate până acum pot fi considerate trucuri decorative, dar în acest capitol ne vom referi la niște mici detalii care pot face într-adevăr diferența, la detalii cărora unora le scapă, alții le ignoră, considerându-le mai puțin importante.
La acest capitol ne vin în ajutor și arhitecții noștri colaboratori, care ne vor oferi mici sfaturi din experiențele lor în amenajarea caselor de Crăciun.
3.2. Sfaturile Delta Studio
Coroana bradului nu este atât de bogată pe cât ți-ai dori? Maschează această problemă cu o păturică așezată la baza bradului și câteva cutii goale, împachetate de sărbătoare, ca și când Moș Crăciun ar fi trecut deja pe la tine.
Elementele de decor naturale sunt o modalitate sofisticată de a impregna spiritul Crăciunului în orice încăpere, incluzând baia. Câteva crenguțe de brand, o coroniță frumoasă sau câteva conuri așezate cu grijă pe lovoar vor răspândi un miros îmbietor și își vor pune amprenta asupra ambientului.
Nu subestima puterea păturilor cu imprimeu tematic de a aduce magia sărbătorilor de iarnă la tine acasă. Confortabile și moi, ele sunt perfecte pentru zilele friguroase, în care stai la geam să privești cum ninge afară, dar sunt ideale și ca elemente decorative, mai ales atunci când nu ai prea multe decorațiuni de pus în living sau dormitor.
Joacă-te cu mâncarea, fi creativ și pune pe masă „podoabe” de Crăciun delicioase. Roșiile sunt de nelipsit, ele fiind înlocuitoarele florilor de vâsc. Măslinele pot juca rolul conurilor de brad, iar frunzele de rozmarin arată exact ca acele bradului. Așează antreul în formă de brad și, anul acesta, pregătește blatul de pizza sub formă de soșețele de Crăciun.
3.2. Sfaturile arhitecților noștri colaboratori
3.2.1. Irina Radu (iDecorate)
Chiar dacă Crăciunul înseamnă tradiție, decorațiunile pot beneficia întotdeauna de o actualizare. În timp ce auriul, roșu și verdele sau argintiul și albul sunt alegeri clasice care vor arăta elegant în majoritatea caselor, în ultimii ani a apărut un flux de opțiuni noi, inclusiv negru. Recomand decorațiunile aurii – auriul este opulent și va oferi strălucire sub lumina lumânării, conturând o atmosferă prețioasă și feerică în același timp.
Recomand câteva mici ansambluri decorative, care să vină în completarea atmosferei de Crăciun, precum lumânări, conuri de brad, câteva ramuri de brad, felii de portocală uscată, alături de câteva bețișoare de scorțișoară, cutii de cadouri. Roșul întotdeauna va fi în tendințele de Crăciun pentru împodobirea bradului. Clasicul roșu mă duce întotdeauna cu gândul la Crăciunul autentic. Bineînțeles că iubesc și alte culori pentru împodobirea bradului, spre exemplu decorațiunile albe, aurii, cupru, roz pudră, nuanțele de albastru închis, sunt printre preferatele mele.
În aceeași notă, ornamentele care nu au mai avut loc în brad, se pot folosi în alte locuri pe care vrei să le pui în evidență. Pot fi așezate pe masa de Crăciun ca zonă de interes, pe o măsuță de cafea, pe hol sau dormitor, pe pervaz sau la fereastră. De exemplu, globurile de diferite mărimi vor atrage atenția într-un bol transparent sau pe un platou. Luminițele discrete arată foarte bine amplasate într-un vas tip borcan pe care îl poți așeza pe măsuță pentru a crea o atmosferă plăcută și relaxantă.”
Surprinde-i pe cei dragi cu ideile tale creative de amenajare a casei de Cărciun și cu cadouri personalizate, uimește-i cu preparatele tradiționale delicioase și transmite-le fericirea și bucuria ta de-ai avea alături în aceste zile de săbătoare.
P.S.: Dacă nu ai primit ceea ce îți doreai de Crăciun, fă-ți singur un cadou, comandând de pe site-ul nostru cea mai recentă ediție a Albumului Lifestyle Design Interior sau fă-l cadou unei persoane dragi.
Surse imagini: Pinterest, Delta Studio, Unsplash
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.