O casă ca o poveste cromatică de toamnă creată de arhitecta Irina Radu (iDecorate)

În momentul în care îți întemeiezi o familie și în viața ta apare un copil, nevoile și prioritățile tale se schimbă. Simți că trebuie să-i protejezi pe cei dragi, să le oferi tot ce-i mai bun pe lume, căldură, confort și adăpost. Atmosfera căminului se schimbă atunci când ai o familie. Parcă îți dorești o cromatică primitoare și caldă, materiale catifelate, finisaje mate, mai multă lumină naturală și mai mult spațiu.

Exact asta s-a întâmplat și în cazul unei familii tinere cu o fetiță de 2 ani, din București. Și-au dorit o casă primitoare, cu design minimalist, modern, cu accente elegante și spații foarte bine organizate. Pentru a obține toate acestea, însă neavând suficient timp pentru a se ocupa singuri de amenajarea locuinței, au apelat la arhitecta Irina Radu (iDecorate).

Prin viziunea creativă și cunoștințele solide din domeniu, Irina a reușit să le transforme visul în realitate.

“Apartamentul decomandat cu 4 camere din ansamblul rezidențial Carina Residence (Voluntari) are o suprafață de 125 de m2 și o terasă de 20 de m2  și este foarte frumos împărțit: la parter se află zona de zi cu bucătărie deschisă către living, zona de dining, holul de distribuție și terasa. Etajul găzduiește dormitorul matrimonial, cel al fetiței, două băi și o zonă de birou care funcționează și ca dressing.” spune arhitecta.

În amenajarea apartamentului, Irina Radu a mizat pe o abordare neutră și atemporală, prin care a reușit să imprime spațiului intimitatea pe care și-o doreau atât de mult proprietarii.

Zona de zi – spațiu și lumină naturală din belșug

Zona de zi este caracterizată de senzația de spațiu generos, în care pătrunde din belșug lumina naturală. Acest lucru este posibil pentru că arhitecta, împreună cu proprietarii, a avut în vedere ca ferestrele largi să nu fie acoperite de piese de mobilier sau obiecte decorative.

Elementele care atrag atenția cum intri în living sunt canapeaua foarte generoasă, extrem de confortabilă, îmbrăcată într-o nuanță plăcută de gri și riflajul din lemn care separă discret bucătăria de living.

Întreaga zonă de zi este omogenă și unitară din punct de vedere cromatic, din loc în loc fiind folosite elemente de accent, în culori puternice, dar complementare, așa cum sunt scaunele din jurul mesei.

Zona pentru TV comunică de la distanță cu bucătăria, căci a fost amenajată cu mobilier realizat pe comandă, în finisaje similare cu cele din bucătărie.

Pentru ca imaginea de ansamblu să fie cât mai ordonată s-a optat pentru electrocasnice încorporabile,  iar pentru ca mobilierul din bucătărie să se integreze în designul zonei de zi, acesta a fost finisat cu fronturi din MDF vopsite mat într-o nuanță neutră, dar extrem de plăcută și caldă.

Familia și-a dorit ca bucătăria să fie o zonă de socializare, dotată cu o insulă multifuncțională, care dispune și de loc pentru gătit și pentru servit masa.

Dormitorul matrimonial – intimitate și eleganță

Dormitorul părinților a fost construit în jurul patului elegant dintr-o catifea albastră deosebită, care se potrivește natural, din punct de vedere cromatic, în designul modern al camerei.

Peretele din spatele patului este decorat cu un tapet într-o nuanță neutră, cu model discret, care oferă o notă elegantă de diversitate. Corpurile de iluminat au fost alese și amplasate astfel încât să-l pună în valoare, creând, în același timp, o atmosferă boemă seara.

Și aici, ca și în bucătărie, arhitecta Irina Radu a optat pentru corpuri de mobilier fără mânere pentru a păstra senzația de ordine a stilului modern-minimalist.

În acest decor elegant și matur, fotoliul oranj însuflețește parcă atmosfera, fiind pata de culoare ce completează perfect ambientul.

Baia matrimonială – texturi lemnoase într-un decor deschis la culoare

Amenajată într-o cromatică deschisă și texturi similare lemnului, baia matrimonială este caracterizată, în primul rând, de funcționalitate și pragmatism.

Pentru a crea și aici senzația de spațiu, s-a folosit o bază de mobilier suspendată, un vas de WC suspendat și un duș de tip walk-in, cu paravan din sticlă.

Finisajele sunt cele care dau tonul atmosferei aici. Pereții au fost placați cu faianță de câmp Porcelanosa Glaciar XL, iar pentru zonele de accent s-a folosit gresie cu aspect de lemn Taco Oxford Natural de la Porcelanosa. Pentru pardoseală s-a optat tot pentru texturi asemănătoare lemnului, acestea fiind obținute cu ajutorul faianței Liston Oxford Natural.

Dormitorul copilului  – estetică ludică în ton cu restul casei

Dormitorul este amenajat în conformitate cu vârsta fetiței, dar și cu estetica de ansamblu a locuinței. Vedetele camerei sunt patul, cu al său cadru ce seamănă cu o căsuță și tapetul cu personaje animate, ideale pentru copii.

Mobilierul alb, realizat pe comandă, este de la Formmat, brand propriu Delta Studio și înglobează spații de depozitare generoase. În acest decor, neutru din punct de vedere cromatic, se remarcă o pată de culoare solară – fotoliul mamei din camera copilului.

Baia copilului– igiena celor mici într-un cadru colorat

Cum celor mici le place să facă baie cu spumă și să se joace în apă, baia copilului a fost amenajată cu cadă încorporată și finisaje colorate pe peretele pe care aceasta este montată. Și aici s-a optat pentru mobilier și obiecte sanitare suspendate pentru a mări vizual spațiul.

Pentru placarea de câmp, arhitecta Irina Radu a optat pentru culori deschise, folosind faianță Chalk White de la Argenta.

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.