Delta Studio lansează un nou sistem de lucru cu clienții aliniat cerințelor și provocărilor actuale

În răspuns față de contextul actual, marcat de răspândirea Covid-19, cât și pentru întâmpinarea nevoilor clienților, atent înregistrate în ultimele luni, am implementat un nou sistem de lucru cu clienții, care răspunde cerințelor de siguranță și oferă în același timp soluții atent personalizate pentru proiectele de amenajare.

Aplicație programare in showroom Delta Studio

Noul sistem de lucru reduce la minimum numărul persoanelor prezente simultan în showroom, prin intermediul unei aplicații special dezvoltate de companie pentru repartizarea uniformă a vizitelor pe parcursul unei zile de lucru.

În același timp, prin intermediul aplicației și a sistemului de lucru folosit de consilierii de vânzări, clienții sunt invitați să ofere cât mai multe informații prealabile despre proiectul de amenajare, astfel încât întâlnirea fizică în showroom să decurgă cât mai eficient, iar soluțiile propuse de către consilieri să răspundă cu atenție așteptărilor fiecărui client.

Programare in Showroom Delta Studio

Consilierii Delta Studio – mereu atenți la nevoile și întrebările clienților.

Lansarea noii aplicații de programare în showroom este susținută de o campanie dedicată, pe care o desfășurăm pe parcursul a 30 zile, pentru a promova beneficiile noului sistem de lucru și a încuraja clienții să-și programeze vizita.

Delta Studio lansează aplicația de programare in showroom

„Ultimele luni ne-au adus parcă mai aproape de clienții noștri și de înțelegerea nevoilor acestora, în ciuda distanțării de care se vorbește în general. În special în primele luni de la impunerea restricțiilor, atunci când efortul nostru s-a canalizat cu precădere spre mediul online, am putut observa cât de importantă este consilierea profesională, avizată, pentru o persoană care începe un proiect de amenajare. Ceea ce implementăm acum la Delta Studio urmărește – în egală măsură cu considerentele de siguranță – acest aspect: consultanța profesionistă pentru designul spațiilor, susținută de produse premium.” Dragoș Bonea, director general

În primele nouă luni ale acestui an, am înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care am păstrat aceeași structură a rețelei de magazine și de personal, ceea ce poate fi considerată o performanță, având în vedere că în lunile martie – aprilie au fost restricțiile specifice situației de urgență. Această creștere menține evoluția companiei din ultimii ani – 87.818.335 lei în 2018 și 94.229.811 lei în 2019.

Smart Luxury – un concept care îmbină raționalitatea cu designul de vârf

Showroom principal Delta Studio - bucătărie Cucinesse made in Italy

Bucătăria Evolve by Cucinesse – ambient expus în showroom-ul Delta Studio București

Aplicația dezvoltată facilitează vizita în oricare dintre cele 10 showroom-uri naționale prin programare prealabilă, automatizată. În procesul de programare, clienții oferă consilierilor informații specifice despre proiectul de amenajare, pentru a primi propuneri personalizate de amenajare, prin asocierea inteligentă a produselor.

Showroom principal Delta Studio București - canapea Flexmat

Living expus în showroomul principal Delta Studio București, construit în jurul canapelei Grenada de la Flexmat.

Experiența consilierilor în dezvoltarea unor soluții caracterizate prin sinergie, dar și prin alinierea la ultimele tendințe în design, stă în centrul filosofiei Smart Luxury, promovată de noi: designul de bună calitate nu trebuie să implice un cost exagerat – un buget moderat poate fi optimizat, cu rezultate de design spectaculoase, prin aportul unui consilier abil.

Dezvoltarea IT – obiectiv principal al Delta Studio

Aplicația lansată face parte dintr-o serie mai amplă de proiecte dedicate unei mai bune interacțiuni cu clienții prin intermediul mediului online. Delta Studio colaborează cu o plajă largă de clienți, de la cei de retail până la clienții business. Între proiectele principale de viitor ale companiei se numără și dezvoltarea unei noi platforme online în care fiecare tipologie de client este ghidată spre gama de servicii și produse de care are nevoie.

„Digitalizarea ofertei și dezvoltarea platformei online ne-au permis să rămânem în legătură cu clienții noștri chiar și pe perioada restricțiilor de circulație. Luând toate măsurile de siguranță necesare, am putut să menținem continuitatea activității pe parcursul ultimelor luni, deservind atât clienții de retail cât și dezvoltatorii imobiliari. În prezent, investim în dezvoltarea IT pentru a putea procesa un volum din ce în ce mai mare de comenzi.” Tudor Cartianu, CEO

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.