Blog/Note industriale în amenajarea apartamentului unui tânăr
Paun Cristina 21 ianuarie 2020
4026
Note industriale în amenajarea apartamentului unui tânăr
Anul acesta ne dorim să-ți aducem mai multă inspirație prin amenajările realizate de arhitecții și designerii de interior români. Vei regăsi astfel, în paginile blogului nostru, idei și modele de amenajări din cele mai variate pentru ca tu să reușești să-ți definești o imagine mai clară despre ceea ce îți dorești de la propriul cămin.
Pentru astăzi am selectat proiectul realizat de arhitecții Alexandru Bucur de la Interiology și Roxana Revin de la Spatiograf, un apartament de două camere, cu o suprafață de 50 metri pătrați. Beneficiarul este un tânăr care și-a dorit ca amenajarea căminului să se contureze în jurul celor două pasiuni ale sale: sportul și lectura.
Astfel, arhitecții au căutat soluțiile optime pentru a integra un loc pentru sacul de box al proprietarului , dar și un cadru plăcut, relaxant, cu o canapea confortabilă pentru momente liniștite de lectură. Au reușit să obțină un decor primitor, cald, în tonuri plăcute cu esențe de lemn și accente de bleu. Stilistic, decorul urmează o linie modernă, cu note industriale, masculine, echilibrate de culorile calde și mici accente de verdeață.
Amenajarea s-a întins pe o perioadă de 4 luni, timp în care au fost modificate instalațiile electrice și montate finisajele (gresie, faianță, uși). Apoi, după recepția apartamentului de la dezvoltator, a urmat etapa implementării finisajelor decorative (cum ar fi chenarele decorative din dormitor) precum și realizarea mobilierului pe comandă.
Provocările proiectului au fost inevitabile. Îmbinarea elementelor variate din living într-un mod cât mai coerent: sacul de box, grafica tematică cu Muhammad Ali peretele de cărămida cu polițe metalice cu accente de industrial, dressingul cu oglindă fumurie, canapeaua. Și în același timp organizarea funcțională pentru ca toate acestea să încapă într-un living mic (sub 17 metri pătrați). Nici bucătăria nu a făcut excepție: spațiu restrâns care să includă mobilier, electrocasnice și un spațiu de luat masa fără a da senzația de încărcat.
În living, arhitecții au propus o îmbinare de stiluri de la perete placat cu cărămidă, la zonele variate de depozitare reprezentate de polițele dispuse ca un puzzle, până la zona media cu spații deschise pentru cărți sau cele pentru mascarea radiatorului și a aerului condiționat. Tot ansamblul a fost pus în valoare prin iluminarea cu un reflector montat în tavan.
Pentru bucătărie, mobilierul a fost realizat cu fronturi de MDF frezat cu un ușor aspect clasic și vopsit într-o nuanță de bleu pastel asemenea dormitorului, creând astfel continuitate în amenajare. Pentru cei 7 metri pătrați disponibili a fost necesară o amenajare cât mai eficientă. Astfel, a fost gândită o mobilare pe trei laturi, unde blatul de lucru din zona ferestrei să aibă dublu rol – loc de luat masa și spațiu de lucru, beneficiarul putându-se bucura de peisaj în timp ce ia micul dejun. Cele două scaune metalice ce amintesc de motivul industrial dezvoltat în amenajare reprezintă accentele de culoare ale încăperii.
În dormitor, patul tapițat realizat pe comandă reprezintă zona de interes a camerei. Pentru a accentua adâncimea și a mări vizual spațiul, a fost adăugată o tăblie joasă de lemn pe toată lungimea dormitorului. În plus, noptierele contrastează cu lemnul tăbliei, sporind senzația de confort a ansamblului.
Draperiile galben-muștar aduc un plus de culoare ansamblului, excelent integrat pe fundalul de lemn, bleu și alb.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.