VIDEO – Amenajare apartament de închiriat – Delta Studio Design

Biroul nostru de design interior a terminat recent de amenajat un apartament de închiriat de două camere din ansamblul The Level Apartments, în nordul Bucureștiului. Arhitecta de interior de la Delta Studio Design a conceput o amenajare modernă, într-o cromatică de toamnă cu tușe industriale.

Este primul spațiu amenajat de Delta Studio Design în colaborare cu Zenom, un business nou pe piața din România, care oferă spre închiriere apartamente amenajate complet și utilate până la cele mai mici detalii.

Arhitecta a preluat locuința nefinisată, în stadiul „la gri” și, având în vedere amplasarea și bugetul ridicat destinat amenajării, a gândit un scenariu potrivit pentru un cuplu sau o persoană singură, din lumea corporatistă. Ea a pornit de la stilul de viață pe care îl are potențialul beneficiar într-un oraș agitat, plin de provocări zilnice, și a creionat un decor inspirat de natură, care să îl ajute să se deconecteze și să îi încarce bateriile. Întreaga amenajare folosește tonuri tomnatice, a căror alăturare îmbie către relaxare și denotă căldura și confortul specifice căminului.

Amenajare apartament doua camere Delta Studio Design - The Level Apartments (2)

Livingul beneficiază de trei zone în care se desfășoară activități diferite: zona de discuție și de relaxare în fața televizorului, zona de dining, marcată de un iluminat de accent pe peretele adiacent, și zona de birou. Piesele de mobilier sunt de la Samoa Italia, Calligaris, Flexmat și Formmat.

Amenajare apartament doua camere Delta Studio Design - The Level Apartments (9)

În living, dormitor și holul dintre cele două, pardoseala e placată cu parchet triplu stratificat Stejar Cappuccino Herringbone de la Barlinek, ce aduce căldură și o notă elegantă.

Amenajare apartament doua camere Delta Studio Design - The Level Apartments (8)

Bucătăria este mobilată pe ambele laturi, cu volume mari, ce oferă mult spațiu de depozitare. Pentru pardoseală și pereți, s-au folosit plăci de gresie porțelanată Rialto Grey, de 119,5×60 cm, de la Kerama Marazzi. Ele sunt echilibrate cromatic de grejul deschis folosit la fronturile corpurilor suspendate. Mobilierul este făcut pe comandă, de brandul Formmat, și are electrocasnice încorporabile Franke.

Amenajare apartament doua camere Delta Studio Design - The Level Apartments (4)
Cu toate că păstrează tușele modern-industriale regăsite în restul amenajării, dormitorul aduce o mică schimbare de registru prin folosirea elementelor cu inserții de auriu-bronz.

Patul, dulapul, comoda și noptierele sunt din colecția Bell de la Formmat. Zona de machiaj de lângă fereastră este încadrată de riflaje și pusă în valoare de oglinda rotundă cu LED de la Dalet.

Amenajare apartament doua camere Delta Studio Design - The Level Apartments (3)
Baia are o alură de spa, prin îmbinarea dintre finisaje, obiecte sanitare și decor. Piesa centrală este cada freestanding de la Dalet, marcată de pietre decorative care, împreună cu blaturile de krion, delimitează un contrast clar între tonurile calde, întunecate, și cele neutre și luminoase. Gresia Prada White de la Porcelanosa e îmbinată cu modelul Rialto Grey folosit și în bucătărie, dormitor și holul de acces. Lavoarul pe blat e de la Dalet, iar vasul de WC Rimless de la Laufen, iar accesoriile cromate și bateriile sunt de la Grohe și Hansgrohe.

„Pentru a crea un concept unitar și coerent în întregul apartament, recomand utilizarea unor laitmotive. În cazul de față, prin folosirea plăcii ceramice Rialto Grey în toate încăperile, dar și aplicarea unei vopsele decorative cu efect de beton aparent pe pereții de accent din living și din dormitor, am potențat atmosfera omogenă a spațiului”, ne sfătuiește arhitecta.

Amenajarea va fi prezentată pe larg în albumul „Lifestyle Design Interior 2021”, ce va apărea în decembrie 2020. Sperăm că ți-a plăcut proiectul și te invităm să te abonezi la canalul nostru de YouTube, pentru a fi la curent cu cele mai noi proiecte realizate de arhitecți și designeri români. 

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.

Politica de folosire cookie-uri pe scurt
DELTASTUDIO

Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.

Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.

Cookie-uri necesare

Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.

Cookie-uri pentru monitorizare trafic

Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.

Cookie-uri de marketing

Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.

Vedeți și politica de confidențialitate aici.