Blog/VIDEO – Acasă la Adela Popescu și Radu Vâlcan
Stasencu Sabrina 26 iulie 2021
91156
VIDEO – Acasă la Adela Popescu și Radu Vâlcan
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au mutat în noua lor casă la sfârșitul anului 2020 și au simțit din prima clipă că acesta este căminul mult visat. Uneori durează să te atașezi de un loc nou, însă nu așa s-a întâmplat în cazul lor. I-am vizitat, iar ei ne-au primit cu căldură, zâmbăreți și joviali. Ne-au povestit despre casa pe care o îndrăgesc atât de mult și au glumit, așa cum le stă în fire.
Casa, localizată în Pipera, într-un ansamblu rezidențial liniștit, este împărțită în parter și două etaje. La parter ne întâmpină livingul și bucătăria open space, dar și o baie de serviciu. Din livingul generos se iese pe terasă, unde vara este o binecuvântare să te relaxezi, iar cei mici să se joace nestingheriți.
S-a ales un concept al amenajării în stil minimalist, subliniat foarte bine de nuanțele neutre și tonurile de grej prezente în întreaga casă, dar și de obiectele de mobilier cu design simplu. De asemenea, Adela și Radu au dorit să aibă cât mai puține piese de mobilier, optând pentru un spațiu aerisit. Locuința este definită prin coerență stilistică, datorită finisajelor similare și al aspectului unitar.
Livingul este spațios și comunică firesc cu zona de dining și cu bucătăria, de care Adela și Radu sunt foarte mândri. Piesa vedetă în living este, fără doar și poate, canapeaua Peanut de la Bonaldo – o canapea de dimensiuni mari, confortabilă și foarte primitoare.
Finisajul verde smarald îi conferă acesteia un aer artistocrat și elegant. Lampa suspendată, împreună cu tabloul extrem de simplist, subliniază cu succes stilul minimalist urmărit în această amenajare.
Bucătăria este făcută pe comandă și îndeplinește toate dorințele cuplului, având o insulă generoasă și funcționalități de ultimă generație. Bucătăria a fost un factor foarte important pentru Adela și Radu, în special datorită faptului că lui Radu este pasionat de gătit și îi place ideea de a fi în mijlocul invitaților și de a le prepara ce își doresc.
La etajul unu ne întâmpină holul care este definiția minimalismului, datorită ușilor Filomuro de la Cocif, mascate extraordinar de bine de vopseaua ce uniformizează pereții și ușile.
Dormitorul copiilor este amenajat în aceleași nuanțe neutre, cu excepția patului-cactus și a covorului galben.
Baia copiilor are un design ce inspiră calm, datorită tonurilor de gri și bej foarte deschis, fără alte accente de culoare. Lampa-maimuțică personalizează spațiul, oferindu-i un aer copilaresc.
Ajungem în dormitorul matrimonial unde, așa cum era de așteptat, linia de design se menține în toate elementele. Împreună cu dressingul și cu baia matrimonială, dormitorul compune un spațiu intim și foarte relaxant, în special datorită simplității și a supleței etalate.
Patul Fluff de la Bonaldo are un nivel de confort ridicat și asigură un somn de calitate, iar peretele placat cu ardezie și noptierele din piatră naturală conferă un aspect unic spațiului.
În baia matrimonială s-au ales plăci ceramice din colecția Prada White de la Porcelanosa. Acestea au un aspect simplu, elegant și diafan, fiind un fundal ideal pentru restul elementelor de design.
Cada Luna de la Dalet are o siluetă senzuală, cu linii voluptuoase, iar lavoarul dublu este alegerea perfectă pentru un cuplu. Finisajul negru mat al obiectelor sanitare completează cu eleganță amenajarea și sunt scoase în evidență de plăcile ceramice deschise la culoare.
Vizita noastră la Adela și Radu acasă ne-a confirmat faptul că un concept de design în linii simple, în tonuri neutre și într-un stil minimalist elegant este o alegere perfectă pentru o familie modernă, cu un mod de viață dinamic. Locuința celor doi a ieșit exact așa cum și-au dorit și s-au simțit, atât ei, cât și copiii, extraordinar încă de când au pus piciorul în noul lor cămin.
Sperăm că ți-a plăcut amenajarea apartamentului Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan și te invităm să te abonezi la canalul nostru de YouTube, pentru a fi la curent cu cele mai noi proiecte realizate de arhitecți și designeri români.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.