Blog/Ușile de interior: rol practic și estetic în amenajarea spațiului tău
Bianca Lambrino 28 septembrie 2021
3387
Ușile de interior: rol practic și estetic în amenajarea spațiului tău
Ușile de interior joacă un rol important în atmosfera și percepția unui interior, oferind de cele mai multe ori o primă impresie a amenajării și stârnind curiozitatea pentru ceea ce se află în spatele acestora.
Alegerea ușilor potrivite pentru spațiul tău nu trebuie neglijată, iar în cazul în care vrei ca acestea să îndeplinească atât un rol practic, cât și unul estetic, trebuie să îți dedici timp și atenție, pentru că posibilitățile sunt nelimitate.
Din punct de vedere practic, cel mai important aspect de care trebuie să ții cont sunt materialele din care sunt fabricate, atât din perspectiva durabilității (e.g. gradul de rezistență la diferiți factori externi, rezistență la fum, umezeală, la sarcină – în funcție de condițiile de exploatare), cât și a funcționalității acestora (e.g. gradul de izolare fonică, ușurință în exploatare etc.). Pe de altă parte, din punct de vedere estetic, cu posibilități multiple în ceea ce privește designul, ele pot influența pozitiv atmosfera unui interior. Trebuie doar să ai grijă ca ușile să se coordoneze cu celelalte elemente din amenajare și să complementeze designul ales.
Porta Doors este un brand polonez cu o tradiție de 30 de ani în domeniu, cu un standard ridicat de calitate și care oferă o varietate largă de modele și accesorii, astfel încât să satisfacă mai multe direcții în amenajare, fie că te îndrepți spre o zonă clasică sau rustică, fie că îți dorești ceva mai contemporan.
Ușile din colecția Focus si Focus Premium au un design simplu, cu linii drepte, moderne și pot fi integrate cu ușurință într-o amenajare contemporană. Ele sunt disponibile în 8 modele, 5 dintre acestea cu sticlă mată de 8 mm grosime decupată pe diverse dimensiuni, sticla mată fiind disponibilă și pe negru la modelul 4.A.
Ușile Focus sunt disponibile în 2 tipuri de finisaje: vopsite (cele din colecția Premium) – cu vopsea premium sau acrilică UV pentru o rezistență mai mare la murdărie, abraziune, zgârieturi și impact, oferind o stabilitate mai îndelungată a culorii, sau cu finisaj sintetic – cu diferite niveluri de rezistență.
Pentru finisajul sintetic, Porta Doors oferă o paletă foarte diversificată, în linie cu tendințele în designul interior. Există posibilitatea de a opta fie pentru un finisaj care imită lemnul (nuc, stejar, accacia, fag, pin), în cazul în care îți dorești o amenajare mai caldă și mai primitoare, fie pentru un finisaj în tonuri de gri care imită cimentul, în cazul în care optezi pentru o amenajare industrială.
Designul minimalist al ușilor Focus poate fi personalizat prin alegerea unui mâner din oferta largă de mânere disponibile în diverse finisaje: argintiu, argintiu mat, auriu, auriu mat, antracit, negru, negru mat. Și aici materialul poate varia în ceea ce privește estetica și durabilitatea, unele materiale oferind o rezistență mai mare la coroziune și uzură.
Noi am accesoriza ușa din colecția Focus Premium vopsită în alb cu mânerul din colecția Prisma cu finisaj argintiu sau cel din colecția Office cu un finisaj auriu, pentru a oferi ușii o notă glam.
Accesoriul nostru preferat însă, compatibil atât cu ușile din colecția Focus, cât și cu ușile din colecția Focus Premium este noul toc LEVEL ce include un panou superior de 20 sau 100 cm în funcție de preferințe și de înălțimea spațiului avut la dispoziție, ce transformă ușile în adevărate puncte estetice în amenajarea spațiului.
Astfel, ușile pot fi ascunse în amenajare, devenind aproape invizibile, oferind claritate și continuitate amenajării, fără distracții vizuale.
Te așteptăm în showroom-urile Delta Studio să explorezi universul Porta Doors și să identifici soluția optimă pentru amenajarea spațiului tău cu ajutorul consultanților noștri.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.