Turturi si lumini de la Brand van Egmond

Brand van Egmond este un nume discret in lumea corpurilor de iluminat, dar care atrage toate privirile cand se aprinde. Cei doi designeri au reusit sa creeze un brand cu personalitate, in care autonomia ramane principala linie a misiunii lor artistice. Un amestec de sentiment, maiestrie, dragoste de a experimenta noi materiale si tehnici, precum si respectul pentru timpurile trecute.

Colectia Flower Power, semnata  de William Brand & Annet van Egmond, foloseste cele mai noi tehnici pentru a reproduce forme senzuale florale, din tabla de otel. Flower Power este un minunat rendez-vous intre manual si high-tech. Reies picaturi de sticla, special proiectate, care amintesc de turturi copilariei.

Colectia Icy Lady demasca o eleganta extrem de refinata, adusa si prin implicarea in proiect a producatorului de cristale Swarovski. Corpurile de iluminat din aceasta serie reprezinta o declaratie curajoasa pentru formele futuriste ale lampilor moderne. Sunt lampi in care clasicul primeste accente extravagante, pentru a rezulta un joc al extremelor foarte incitant.Rezultatul este un adevarat „festin pentru ochi”,  la prima vedere. Se sublinieaza formele curbe, tipice sexului feminin, dar si florile pline de poezie. La o a doua privire, apar formele reci și distante, cu turturi din cristale Swarovski perfect taiate, aproape inghetate in timp.

Ceea ce trebuie spus  este ca acest joc al contrastelor capata o cu totul alta dimensiune cand luminile se aprind. Jocul formelor si al umbrelor, combinate cu reflectia multicolora rezultata din filtrele de cristale, construiesc un spectacol alb si stralucitor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.