Blog/Tipuri mobilier de bucătărie în funcție de spațiu
Mitan Laura 30 martie 2023
4023
Tipuri mobilier de bucătărie în funcție de spațiu
A alege un mobilier de bucătărie adecvat spațiului destinat acestei încăperi este esențial pentru optimizarea spațiului și a bugetului atunci când vine vorba de amenajare. Bucătăria e mult mai mult decât o alăturare de corpuri de mobilier cu electrocasnice încorporate – este locul în care ne începem ziua, locul în care ne întâlnim cu cei dragi pentru cină, locul în care cei pasionați de gătit își practică hobby-ul preferat. Împreună cu arhitecții Delta Studio, am pregătit sfaturi și recomandări utile pentru configurarea personalizată a bucătăriei, cu mobilier care să complimenteze perfect spațiul.
De ce trebuie să ții cont când alegi mobilierul de bucătărie?
Spațiul pe care îl avem la dispoziție – acei metri pătrați – trebuie gândit foarte bine – cuvântul cheie e ”optimizare”. Spațiul trebuie folosit la maximum, fără a avea zone moarte (neutilizate), poziționarea zonelor de interes chiuvetă-frigider-plită trebuie proiectată astfel încât circulațiile să fie cât mai scurte și mai fluide.
Nu este indicat să încărcăm prea mult pereții – este important să avem și un echilibru între suprafețele mobilate și cele libere. Orice cameră prea aglomerată cu mobilier devine obositoare, oricât de mult am valorifica spațiul de depozitare.
Spre exemplu, la o bucătărie de 6 mp, arhitecții recomandă să se mobileze doar una din laturi, lăsând liberi pereții laterali (unde oricum cel mai probabil sunt amplasate ușa și fereastra), iar pe peretele opus să avem cel mult o masă mică cu două scaune de bucătărie. În spații mici nu este recomandat să avem mașină de spălat vase. De asemenea, nu va încăpea un frigider mare.
Triunghiul de lucru – baza fluxului din bucătărie
Orice bucătărie trebuie, în mod ideal, să fie amenajată în funcție de triunghiul de lucru, indiferent de formă sau dimensiuni. Acest triunghi a fost conceput în anii 1920 ca fiind una dintre primele măsuri de eficiență într-o bucătărie. Triunghiul creează o cale clară între zona destinată pregătirii alimentelor (plita), zona de curățare (chiuvetă de bucătărie) și zona de depozitare a alimentelor (frigider).
Configurare mobilier de bucătărie în funcție de spațiu – tipuri de bucătării
Configurarea bucătăriei este strâns legată de spațiul pe care îl avem la dispoziție, dar și de configurația pereților. Pentru a valorifica la maximum spațiul, pentru a obține cele mai bune rezultate estetice și tehnice, și chiar soluții surprinzătoare, îți recomandăm să apelezi la un specialist – un arhitect de interior sau specializat pe mobilă.
Contribuția arhitectului este semnificativă și va aduce un plus important de valoare și fiabilitate, de care te vei bucura pentru mult timp – confortul spațiului în locuință este esențial pentru o viață echilibrată.
Există câteva categorii uzuale de bucătării, în funcție de suprafața și tipul spațiului disponibil.
Mobilier de bucătărie pentru chicinetă
Chicineta nu e o bucătărie propriu zisă, ci mai degrabă un mobilier situat într-o nișă. Sunt încorporate funcțiile principale ale bucătăriei (chiuvetă, plită și frigider) – funcția de depozitare și cuptorul sunt adesea eliminate sau limitate, din lipsa de spațiu. E o soluție de compromis pentru garsoniere mici, în care beneficiarii nu gătesc foarte mult.
Mobilier de bucătărie liniară
Când vine vorba despre bucătăriile pe un singur perete, din nou potrivite spațiilor mici, de aproximativ 6 mp. Nu este forma ideală din punct de vedere al optimizării traseelor între frigider-chiuvetă-plită, însă și aici spațiul ne impune configurația. Un punct forte ar fi aspectul – bucătăriile liniare au un aspect unitar, simetric și minimalist.
Uneori se face un compromis când se stabilește configurația, în sensul în care se renunță la anumite electrocasnice (mașină de spălat vase/răcitor de vinuri), pentru a include și un modul cu sertare, de exemplu.
Mobilier de bucătărie în formă de L
Gândită corect, acest tip de bucătărie este foarte eficientă – spațiul necesar unei astfel de bucătării e de 10-12 mp. Permite încorporarea unui număr mare de electrocasnice, precum și pereților „să respire” prin renunțarea la aplicarea corpurilor suspendate în anumite zone.
Acest tip de bucătărie este foarte eficient și din punct de vedere al fluxului specific acestui spațiu.
Mobilier de bucătărie în formă de L + insulă
Când spațiul dedicat bucătăriei este generos (15mp), putem lua în calcul și o insulă. Astfel, designul bucătăriei devine mai atractiv, spațiile de depozitare mai multe și obținem și un spațiu de servire în același ton cu mobilierul de bucătărie. Insula reunește o mulțime de funcții în bucătărie: blat de lucru pentru gătit, zona de dining, birou, loc de loisir. Bucătăriile generoase din punct de vedere al spațiului trebuie să includă o insulă. În anumite cazuri arhitecții recomandă încadrarea plitei chiar pe insulă.
Mobilier de bucătărie în formă de U
Aceste bucătării sunt întâlnite mai rar, pentru că necesită un spațiu mare, de minimum 20 mp. Acest tip de bucătărie se întâlnește adesea în case, vile și penthouse-uri. Elementele sunt amplasate mai lejer, spațiile de depozitare sunt foarte generoase (putem opta pentru coloane tip pantry), și putem încorpora toate electrocasnicele necesare fără probleme.
Uneori se adaugă și o insulă acestui tip de bucătărie, mai ales când vorbim despre familii numeroase cu mulți membri pasionați de gătit. În general, aceste tipuri de bucătării sunt extrem de spectaculoase și ample.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.