Inceputul anului aduce in materie de design formularea mai multor tendinte dominante ce vor marca noile proiecte de amenajari interioare. Acestea presupun consolidarea unor tendinte inovatoare manifestate pana acum la scara mai mica, aducerea in prim-plan a unor elemente estetice si functionale noi, precum si depasirea unor formule deja conventionale.
2019 reprezinta inca un pas ferm facut de la formalism inspre senzorialitate.
Aceasta presupune in special un viraj de la neutru catre intens. Tonurile pastelate lasa locul unor culori saturate. Texturile naturale, autentice, tind sa se afirme in fata texturilor artificiale. Remarcam totodata o evolutie de la minimalism catre o abundenta sofisticata si un decorativism complex.
Apetitul pentru formule scenografice este in crestere. Aceasta presupune atat elemente deja mentionate – decorativism, senzorialitate, intensitate – cat si integrarea simultana a unor referinte variate: retro, vintage, artizanal, neo-clasic etc.
Stilurile hibride, puternic vibrate reprezinta o tendinta de maxima actualitate.
Alaturi de aceasta tendinta de configurare sofisticata a spatiului se regaseste, in plina ascensiune, apetenta pentru natural in toate aspectele sale. Pe langa explorarea si integrarea calitatilor materialelornaturale, aceasta tendinta aduce si o anumita simplificare a decorului spatial.
Desi ar putea fi privita ca o contrapondere fata de debordanta decorativa amintita mai sus, aceasta simplificare nu inseamna nici minimalism, nici neutralitate. Dimpotriva, intensitatea texturilor naturale sau folosirea scenografica a luminii confera, la randul lor, senzorialitate si vibratie puternica spatiului.
Ambientele care integreaza elemente naturale raman o tendinta puternica in 2019.
Dupa aceasta scurta privire de ansamblu, vom vedea punctual cum se manifesta tendintele mentionate in elementele ce compun amenajarile interioare.
CULORI INTENSE SI RAFINATE
Paleta cromatica dominanta preconizata pentru 2019 evidentiaza, alaturi de registrul de forme, accentul pe caracterul scenografic al spatiului. Fie ca vorbim de culori sobre sau joviale, acestea decoreaza deopotriva spatiul peretilor si suprafata mobilierului.
Culoarea anului 2019 – Living Coral – pune în lumină tocmai tendința generală către culori intense, vibrate, în legătură deopotrivă cu elemente naturale, dar și cu un (sceno)grafism al spațiului. Acesteia i se adaugă, ca preferenție, tonuri saturate de roșu, verde sau albastru.
Pastelurile nu sunt abandonate, insa vor fi adesea asociate unui mobilier cu o culoare puternica si o textura vibrata, tactila (catifeaua ramane in actualitate).
Decor rafinat, in tendintele anului: culori saturate, accente metalice, plante, motive florare. Canapeaua Mies este realizata de Calligaris.
Pentru bai sau chiar bucatarii, o tendinta proaspata este folosirea materialelor in tonuri intense de negru, spre exemplu accesorii in culoare negru mat.
Baie cu finisaje Liem Grey de la Urbatek
Colectia Round de la Noken
GRAFISM PRONUNTAT
In tendinta de creare a unor compozitii complexe, marcate de un deocrativism rafinat, se inscrie si preferinta pentru suprafete si materiale cu o grafica complexa.
Placaj ceramic Antique Grey de la Porcelanosa
Placile ceramice cu motive decorative regionale (inspirate in special din spatiul mediteranean) raman o alegere de actualitate. Alaturi de acestea, intalnim si motive Art-Deco sau geometrii abstracte in designul placilor ceramice sau al tapetului. Peretele asociat blatului de lucru in bucatarie ramane un loc preferat pentru grafisme complexe.
Combinatiile de alb si negru in amenajarile interioare sunt o tendinta in ascensiune. Ele se inscriu tot intr-o abordare scenografica, creand ambiente abstracte, ce fac referire la un decor retro-modernist, la estetica suprarealista sau la atmosfera filmelor alb-negru.
70S DESIGN VS. MID-CENTURY
Desi referintele Mid-Century (designul anilor 50) – mai ales ca piese de mobilier – raman in continuare o caracteristica in design-ul interior, densitatea acestora este in scadere. Preferintele se muta incet catre designul anilor 70. Aceasta inseamna tonuri calde, intense, texturi sofisticate, si obiecte cu silueta abstracta.
Fotoliul Tirella de la Bonaldo, designer Paolo Grasselli
Un alt stil din trecut pentru care se manifesta un interes crescut este stilul Memphis al anilor 80 – decor ludic, culori primare puternice si combinatii de forme ce amintesc de jocul Tetris. Ramane inca o tendinta emergenta, dar probabil vom vedea in viitor din ce in ce mai multe astfel de formule uzitate.
Dulapul Doppler de la Bonaldo, ce aminteste de stilul Memphis
O tendinta generala in mobilier, legata de atat de noile repere retro cat si de evolutia actuala a designului, este ca liniile pieselor de mobila devin mai moi si din ce in ce mai multe folosesc elemente curbe.
ACCESORII SI ACCENTE “PRETIOASE”
In tendinta de prelucrare complexa, minutioasa a spatiului, un loc deja revendicat, dar care va fi consolidat in 2019, il ocupa integrarea unor accente fine in compozitia spatiului, in special in designul mobilei. Cele mai frecvente astfel de elemente sunt accentele metalice, insa piatra sau sticla constituie o alegere din ce in ce mai des intalnita.
Lampa Tondina de la Ditre
Masa Fusion de la Bontempi
In materiale de elemente metalice, alama detine locul principal, devansand categoric inoxul sau nichelul. Fie ca vorbim de elemente de mobilier, accesorii pentru baie, corpuri de iluminat sau decoratiuni, alama este o alegere sofisticata si de actualitate. O intalnim atat in finisaj mat cat si lucios.
Masuta de cafea Atollo, alaturi de covorul Pixie si canapeaua Leaf de la Calligaris
Alaturi de alama, accentele de cupru semi-lucios raman o preferinta, venind sa sublinieze paleta de culori puternice folosita in ambientele contemporane.
Nu in ultimul rand, in sprijinul apetentei pentru abundenta sofisticata, se afirma combinatiile de diferite metale, armonizate ca proportie sau grad de luciu. Adeseori, aceste combinatii includ obiecte vintage sau retro, integrate intr-un decor complex.
O nota sofistica si pretioasa pot conferi si accentele de piatra nobila sau sticla fina, intalnite in obiecte de mobilier, corpuri de iluminat, accesorii, dar si in suprafetele placate cu mozaic.
Totodata, peretele de accent “clasic” e inlocuit de suprafete placate cu placi de piatra naturala sau reconstituita, care dau noblete spatiului.
Biblioteca Lexington de la Bontempi
Hota Sophie de la Falmec
Masuta Kevin de la Ditre
Perete de marmura in dormitor CorteZari, showroom Delta Studio Razoare
MATERIALE, TEXTURI, AMBIANTE NATURALE
Apetenta generala pentru natural si “naturalete” este in crestere, pe de o parte din motive estetice sau optiuni pentru “eco-awarness”. Pe de alta parte, aceasta este alimentata si de dorinta de a obtine spatii cu caracter fara a recurge la artificii stilistice complexe.
Aceasta tendinta se regaseste atat in optiunile clientilor, cat si in demersul producatorilor de a explora noi formule expresive pornind de la materialele naturale.
Amenajare apartament A&A, arh. Alexandra Crisan
Aceasta tendinta se regaseste atat in optiunile clientilor, cat si in demersul producatorilor de a explora noi formule expresive pornind de la materialele naturale.
Materialele puse la lucru sunt lemnul, piatra naturala sau reconstituita sau ceramica aparenta – o sectiune mai mult de nisa, dar prezenta in trenduri. Pentru calitatile practice, placile ceramice cu textura de lemn sunt o optiune larg raspandita. De asemeni, suprafetele de mobilier sau zone ale peretilor capata finisajul betonului aparent, in dorinta de a o obtine un efect puternic, printr-o textura “raw”. Preferinta pentru texturi naturale fruste, neprelucrate vine in sprijinul aceleiasi intentii de a obtine ambiente puternice.
Baie cu finisaj Arcan Dark de la Urbatek
Deschiderea catre lumina naturala, peisaje superbe sau jocul scenografic cu lumina zenitala exprima o apetenta pentru natural ce nu va iesi probabil niciodata din tendinte. Folosirea tonurilor de pamant pentru obtinerea unei atmosfere serene se gaseste in tendintele recente.
Colectia de mobilier pentru living Jasper de la Ditre
Interesul pentru sustenabilitate sau poate doar pentru natural aduce din ce mai mult in ambientele contemporane, ca accent sau parte a unui decor unitar, materiale precum iuta, hartie sau lut.
PLANTE DECORATIVE SI TAPET CU MOTIVE VEGETALE
Am ales sa evidentiem aceasta categorie distinct fata de cea precedenta deoarece plantele si decoratiunile cu motiv vegetal constituie un motiv hibrid, care se regaseste atat in decorurile abundente stilistic, cat si in cele ce tintesc spre calmul natural.
Colectia Nature de la Noken
Astfel, in functie de tipologie, folosirea plantelor poate da complexitate unei scenografii spatiale, poate constitui un accent abstract, sau poate imbogati o paleta generala de materiale naturale folosite intr-o compozitie spatiala.
Masa Isola de la Arketipo, intr-o compozitie abstracta cu plante
Plantele inspira totodata modele sofisticate de tapet, care stilizeaza elemente vegetale – frunze, flori, tulpini – pentru a crea motive complexe.
Tapet Jardin Tropical de la Mind the Gap
Am putea concluziona afirmand ca anul 2019 va fi caracterizat de o “savoare a spatiului”, obtinuta prin mijloace dintre cele mai variate. Densitatea sau intensitatea decorului pot fi considerate atribute majore ale amenajarilor interioare. Numeroase elemente stilistice, contemporane sau retro, sunt binevenite in compozitia spatiului, atat timp cat sunt integrate intr-un mod sensibil.
Decor cu tapet Amazonia de la Mind the Gap
Comoda Glory de la Arketipo intr-un decor cu motive vegetale
La realizarea acestui articol s-au folosit si referinte online oferite de Elle Decor, Forbes, Decor Aid si Vogue.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.