Stil și personalitate cu gust

O amenajare modernă, desfășurată pe parcursul a doi ani, ce a pornit de la entuziasmul pentru culoare al proprietarei. Suprafața totală desfășurată se extinde pe 600 mp, în timp ce, cea construită se rezumă la 290 mp. Deschiderea sa către combinații cromatice curajoase a dat frâu liber imaginației echipei de proiectare, alături de arhitecta Anca Mihaela Constantin. Decorul rezultat este energic, cu tonuri de crem, bej-ciocolatiu cald și accente exuberante în fiecare cameră, pentru înviorare și personalizare: galben, albastru, turcoaz, verde, roz, mov.

Construcția S+P+1 a fost preluată de arhitecți la stadiul de cărămidă (la roșu), putându-se astfel extinde și modifica din punct de vedere al funcționalității, pe mai multe zone. De exemplu, curtea din spate, inițial nefolosită, a devenit o splendidă zonă de relaxare cu piscină, bucătărie, living și grătar.

Spațiul inițial nu avea un traseu coerent, fiind prevăzut cu zone de circulație foarte mari, dar și multe zone nefolosite.

Zona de parter este compusă dintr-un hol generos de acces, dotat cu dressing și zone de depozitare, realizate din finisaje și texturi care preiau din cromatica pardoselii, pentru a nu încărca spațiul. Aici se regăsește și zona de zi, „inima casei” fiind un open space cu living și bucătărie, extensie către zona de piscină. Spațiul cucerește prin lumina caldă, surprinsă într-o toamnă blândă, accentuată de finisajele folosite. Mobilierul personalizat Formmat by Delta Studio contribuie la atmosfera caldă prin fronturile din MDF lucios galben–oranj. Zona se continuă cu un spațiu de luat masa, amenajat în note clasice.

Luminile indirecte și efectele decorative de pe pereți marchează zone de accent și creează o atmosferă feerică, pe timpul serii. Cromatica tinde spre un fond ciocolatiu, cu accente de ocru (ce transmit căldură, lumină solară, optimism), albastru indigo, surprins în camera cu biroul (o nuanță calmă, serenă, a spiritualității) și turcoaz, ce induce o stare de relaxare.

Cele două dormitoare ale copiilor se deschid către spațiul comun de la etaj și către zona de curte, prin terasele exterioare.

Dormitoarele celor mici exprimă personalitatea copiilor – pentru băiețel s-a creat un spațiu dinamic, iar pentru fetiță un univers diafan, cu nuanțe de roz.

„În zona de parter, am reușit să mascăm tot ce ține de zonele de acces, care nu au vedere directă din zonele de relaxare (living și loc de luat masa).”

Din punctul de vedere al configurării parterului, zonele în care beneficiarii își petrec cel mai mult timp sunt orientate către curte. Suprafețele vitrate mari asigură o vedere bună și o participare directă la spațiul curții.

La etaj sunt dispuse dormitoarele, accesul făcându-se printr-o scară realizată din structură metalică, placări din lemn natural și panouri traforate cu rol decorativ.

Fiecare dormitor are câte o baie proprie, iar dormitorul matrimonial beneficiază și de un dressing propriu. În baia matrimonială s-au folosit plăci ceramice cu nuanțe naturale, de lemn și piatră, accentul fiind dat de sticla colorată iluminată indirect și imprimată cu nuanțe exuberante.

Proiectul și-a propus să aducă elemente noi inclusiv prin partea de mobilare, exploatându-se fiecare zonă a casei. Mobilierul, fabricat de Delta Studio, a fost în cele mai multe cazuri încastrat în zonele de nișe și de retragere obținute prin noile compartimentări propuse.

Este bine să căutăm ca spațiul creat și modificat de noi să corespundă caracterului celui care îl locuiește, să îl reprezinte în mare măsură și să aducă, odată cu atmosfera de spațiu plăcut și iubit de proprietar, tușa profesionistului. Designul de interior este o industrie a frumosului, al cărei rezultat final este un „ambient frumos ambalat” care răspunde nevoilor proprietarului.

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.