Blog/Omagiul culturii italiene: COLECȚIA MILANO 2020 de la Kerama Marazzi (partea a 2-a)
Ionut Butu 6 aprilie 2020
7364
Omagiul culturii italiene: COLECȚIA MILANO 2020 de la Kerama Marazzi (partea a 2-a)
Colecția anului 2020 a fost creată de Kerama Marazzi înainte ca Italia să înfrunte încercarea dificilă din prezent. Colecția valorifică solida moștenire culturală pe care Italia o împărtășește lumii, iar în prezent se evidențiază ca un omagiu adus valorilor perene create de această națiune. Valori care s-au format în decursul trecutului recent sau mai îndepărtat și care vor însoți cu siguranță și revirimentul acestei țări.
În primul articol dedicat colectiei Milano 2020 îți prezentăm 6 dintre seriile dezvoltate de Kerama Marazzi în cadrul acestei colecții, pentru amenajarea interiorului. În continuare poți descoperi alte 6 serii dezvoltate de companie, pentru utilizări speciale. În deschidere, te invităm să parcurgi câteva dintre motivațiile care au stat la baza conceptului Milano 2020.
Moda Sempre
Milano nu este numai centrul industriei globale a modei. În Milano, gustul pentru stil poate fi observat în aproape orice, de la vestimentație și până la abilitatea fiecăruia de a se înconjura de lucrurile potrivite. Localnicii știu să îmbine modestia exterioara cu bogația interioară, frumusețea cu spiritul practic, diversitatea și formele concise. Prin formele de expresie ale ceramicii, Kerama Marazzi explorează caracterul orașului Milano în numeroasele sale forme și îl transpun în plăci ceramice și plăci porțelanate în maniera în care milanezii înșiși ar face-o.
Design, tendinșe și avangarda
Capitala Lombardiei este un loc care aduce împreună profesioniștii cu adevărat pasionați de mobilarea și decorul interioarelor. Acesta este locul în care noile tendințe se nasc și evoluează. Milano este locul de întâlnire al specialiștilor din întreaga lume care vin aici pentru a experimenta viitorul în materie de design. Evenimentele internaționale, inclusiv faimosul Salone del Mobile, infuzează tradițiile școlii de design milaneze cu idei noi. Inspirându-se din eleganța Milano-ului modern, sub impulsul energiei sale creative, Kerama Marazzi reinventează aceste idei prin noile modele de plăci ceramice create.
Pentru suprafețele supuse unui trafic intens, Kerama Marazzi a dezvoltat produse cu performanțe ridicate (rezistenșa la abraziune profundă). Folosind tehnologia double-loading, seriile Irpina și SilverRoot creează suprafețe cu o puternică notă tectonică, inspirate de rocile italice.
Seria IRPINA
Concept: Vârsta geologică a brecciei, o rocă extrasă din sudul Italiei, este estimată la mii de ani distanță. Astăzi, această rocă nu mai poate fi găsită aproape nicăieri în natură, dar Kerama Marazzi a reprodus textura ei intrigantă prin plăcile porțelanate. Imaginea de înaltă fidelitate a fragmentelor minerale care o alcătuiesc este potențată de o textura granulară extrem de realistă, iar materialul în sine este extrem de rezistent la abraziune.
Irpina beige. Format: 60 x 120 cm. Gresie porțelanată double loading, rectificată
Seria SILVER ROOT
Concept | Performante tehnice: Numele acestei marmure italienești descrie cel mai bine trăsăturile sale estetice: o suprafață care îmbină nuanțe calde de nisip și tonuri maronii este traversată de linii efervesecente de alb și gri, asemeni structurii unei rădăcini. Datorită tehnologiei de producție double loading, aceste plăci elegante de gresie porțelanată sunt rezistente la abraziune profundă.
Silver Root grey. Format: 60 x 120 cm. Gresie portelanata double loading, rectificata
Pentru utilizarea în exterior, colecția Milano 2020 include plăci cu aspect de piatră precum Porfido (10×40 cm) sau cele double-loading, cu grosime de 20mm, care pot fi folosite inclusiv în sistem flotant sau pentru fațade ventilate – Pro Wood (30x120cm) și Roverella (60x60cm).
Seria PORFIDO
Concept: Textura porfirului, o rocă italiană extrem de dură, este redată prin plăcile de gresie porțelanată de format alungit, iar suprafața lucioasă a acesteia reproduce textura pietrei șlefuite.
Porfido grey. Format: 10 x 40 cm. Gresie porțelanată rectificată R11
Porfido beige. Format: 10 x 40 cm. Gresie porțelanată rectificată R11
Porfido brown. Format: 10 x 40 cm. Gresie porțelanată rectificată R11
Seria PRO WOOD
Concept | Performanțe tehnice: Seria redă calitățile estetice vizuale ale lemnului natural prin plăci de gresie porțelanată cu grosime de până la 20 mm. Textura lemnului este extrem de rezistentă la abraziune datorită tehnologiei de producție double-loading care permite aplicarea stratului estetic în masă înainte de presărea plăcii. Un astfel de produs poate fi folosit pentru funcțiuni cu o solicitare intensă, cum ar fi mall-urile, aeroporturile, gările, showroom-urile sau chiar și dotările industriale. Gresia porțelanată de grosime sporită poate fi montată pe piciorușe, în sisteme de pardoseli flotante, terase circulabile și chiar și fațade ventilate.
Pro Wood light beige. Format: 30 x 180 cm. Gresie porțelanată 11 mm, double loading, rectificată
Treapta Pro Wood light beige. Format: 30 x 120 cm. Gresie porțelanată 20mm, double loading, rectificată, R12
Pro Wood dark beige. Format: 30 x 120 cm. Gresie porțelanată 11mm, double loading, rectificată
Treapta Pro Wood dark beige. Format: 30 x 120 cm. Gresie porțelanată 20mm, double loading, rectificată, R12
Seria ROVERELLA
Concept | Performanțe tehnice: O reprezentare realistă a texturii de piatră naturală poate fi întâlnită în cadrul seriei Roverella, prin plăci cu o grosime de 20 mm. Și acest produs poate fi folosit pentru funcțiuni cu o solicitare intensă, cum ar fi mall-urile, aeroporturile, gările, showroom-urile sau chiar și dotările industriale. Gresia porțelanată de grosime sporită poate fi montată pe piciorușe, în sisteme de pardoseli flotante, terase circulabile și chiar și fațade ventilate.
Roverella beige. Format: 60 x 60 cm. Gresie porțelanată 20mm, double loading, rectificată, R12
Roverella dark grey. Format: 60 x 60 cm. Gresie porțelanată 20mm, double loading, rectificată, R12
În prima parte a acestui material poți descoperi colecții inedite pentru interioare rezidențiale și publice, inspirate de piatră, lemn, marmură sau onix.
Toate modelele sunt disponibile prin Delta Studio, distribuitor exclusiv Kerama Marazzi în Romania.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.