25 aprilie 2019
3364
Seria de articole pe care o inaugurăm prin acest material își propune să constituie un ghid complex în amenajările interioare și exterioare, pentru proiecte rezidențiale și publice. Vă oferim o prezentare de ansamblu a tipurilor de materiale folosite în amenajări, pornind de la informațiile de bază și detaliind fiecare caracteristică relevantă, pentru o alegere informată. Vom discuta beneficiile și domeniile de utilizare pentru fiecare tip de produs al unei categorii de materiale, aplicând o grilă acoperitoare de criterii de evaluare – estetice, tehnice, practice, de buget etc. Nu în ultimul rând, vom completa descrierea fiecărui tip de produs cu informații relevante despre tehnologia de obținere a produsului finit.
Fiecare articol va fi structurat într-o primă parte de sinteza a informațiilor celor mai frecvent solicitate, urmată de o prezentare extinsă a caracteristicilor specifice, a tehnologiilor și standardelor actuale.
Plăcile ceramice oferă în prezent cea mai bogată varietate decorativă, dublată de caracteristici tehnice superioare altor produse de finisaj. Tehnologiile de producție au atins un nivel avansat, care garantează, pe de o parte, rezistența și buna comportare în timp a produsului. Pe de altă parte, acestea oferă o infinitate de modele decorative, precum și formate de până la 1,60 x 3,20 m. Nu în ultimul rând, o similaritate aproape indistinctă cu materiale precum lemnul sau piatra, grație metodelor de imprimare digitală high-definition sau a tehnologiilor de vitrifiere în masă.
Plăcile ceramice sunt finisajul ideal mai ales pentru spațiile supuse umidității crescute, traficului intens sau agenților externi puternici (coroziune, îngheț-dezgheț etc) – băi și bucătării, holuri, spații publice, spații tehnice sau industriale. Totodată, calitățile decorative deosebite dezvoltate recent recomandă plăcile ceramice pentru orice tip de ambient, de la living la lobby-uri sau săli festive.
Plăcile ceramice prefigurează, influențează și însoțesc cu succes cele mai noi și atrăgătoare tendințe în design-ul ambientelor contemporane. Printre cele mai sofisticate elemente de design se numără modelele decorative tridimensionale care însoțesc grafisme și geometrii elaborate, de inspirație modernistă, retro sau artizanală. Totodată, tendința de creare a unor ambiente naturale este susținută de modelele similare lemnului sau pietrei – parchetul ceramic este din ce în ce mai elegant. O altă tendință actuală este folosirea unor formate dimensionale din ce în ce mai mari, în special pentru plăcile care redau frumusețea pietrei naturale, oferind rezistență mai mare și costuri reduse.
Există mai multe tipuri de plăci ceramice, de la variantele de bază, pentru utilizări domestice, până la variante cu caracteristici tehnice de înalt standard, pentru spații publice, spații tehnice sau exterior. Principala diferențiere o face compoziția materialului de bază, direct legată de rezistență și de gradul de absorbție al apei.
Categoriile generale în ordinea performantei și a costurilor de achiziție sunt:
Utilizare: gresie & faianță | interior| rezidențial
Cost achiziție: standard: 50-75 lei/mp| premium: 75-150 lei/mp
Utilizare: gresie & faianță | interior| rezidențial
Cost achizăție: standard: 50-100 lei/mp | premium: 100-250 lei/mp
Utilizare: gresie & faianță | interior & exterior| rezidențial & public
Cost achiziție: standard: 60-130 lei/mp | premium: 130-250 lei/mp | formate mari: 350-550 lei/mp
Utilizare: gresie | interior & exterior| public (trafic intens)
Cost achiziție: standard: 60-130 lei/mp | premium: 130-250 lei/mp
Utilizare: gresie & faianță | interior & exterior| rezidențial & public (trafic intens)
Cost achiziție: standard: 85-150 lei/mp | premium: 150-280 lei/mp
În selectarea tipului de plăci ceramice adecvat amenajării, intervin mai multe considerente de ordin estetic și practic care ghidează alegerea produsului. Mai jos găsiți cele mai frecvente criterii care determină opțiunea cumpărătorilor, prezentate pe larg în articolul complet despre plăci ceramice.
Monocolor/policolor, geometric/organic, decor plat/în relief, repetitiv/random sunt doar o parte dintre calitățile estetice care pot determina selecția unui anumit model decorativ. Efectele obținute pot fi nenumărate, în special prin asocierea mai multor modele de plăci, dar și prin repetarea unui motiv grafic deosebit.
Dimensiunile produsului reprezintă un aspect cu implicații atât în aspectul suprafeței finisate cu plăci ceramice, cât și în modul de punere în operă. Astăzi, formatele mari sunt asociate cu eleganță, mai ales atunci când vine vorba despre redarea unor texturi naturale – lemn sau piatră. În același timp, este redescoperit mozaicul, precum și plăcile de format mic care pot da o alură vintage amenajării. Dacă tehnologiile obișnuite permiteau obținerea unor formate de maximum 0,60 x 1,20 / 0,80 x 0,80 m, tehnologia laminarii permite obținerea unor plăci porțelanate de mari dimensiuni, care redau noblețea pietrei în decorul unor spații de reprezentare.
Un aspect extrem de important pentru rezultatul punerii în operă a plăcilor ceramice, precizia dimensională determină dimensiunea rostului de montaj și aspectul suprafeței. Pentru cele mai bune rezultate, se recomandă alegerea plăcilor ceramice rectificate, la care abaterile sunt eliminate prin post-procesare în fabrică.
Pentru plăcile nerectificate, este important de urmărit clasa de calitate (recomandăm clasa 1) și calibrul: acesta desemnează plăci cu aceeași abatere dimensională acceptată de la formatul declarat. Foarte importantă pentru punerea în operă este folosirea unor pachete de plăci de același calibru.
Gradul de absorbție al apei este direct legat de tipul de materie primă folosită și de porozitatea produsului finit. Comportarea la apă crește ca performanță în ordinea enumerării de mai sus a tipurilor de plăci. Devine foarte importantă în alegerea plăcilor ceramice pentru exterior, fiind direct legată de rezistența la ciclurile de îngheț-dezgheț.
Aceste caracteristici devin relevante pentru spațiile intens circulate, îndeosebi pentru dotările publice. Pentru piscine sau spa-uri, rezistența la alunecare este un criteriu important pentru siguranța utilizatorilor.
Plăcile ceramice sunt un material de finisaj ce oferă o extraordinară varietate decorativă, prin culoare, model și textură, ceea ce le evidențiază față de alte tipuri de materiale. În prezent, finețea modelului dată de noile tehnologii de realizare face ca plăcile ceramice să fie greu de distins de produsele similare precum lemnul sau piatra.
În plus, plăcile ceramice se evidențiază prin durabilitate, prin mentenanță facilă a suprafeței, proprietăți antibacteriene, prin omogenitatea și rezistența materialului, precum și prin versatilitatea modurilor de întrebuințare, acoperind practic toate spațiile unei clădiri, de la cele interioare – umede sau uscate la cele exterioare. Considerentele practice sunt în prezent completate de o estetică din ce în ce mai elaborată, ce integrează cu succes plăcile ceramice în orice tipuri de ambianță.
Plăcile ceramice au început să fie folosite încă din Antichitate, oferind în decursul istoriei modele estetice extrem de variate și bogate, care sunt în prezent redescoperite și reluate în produse inedite. Realizarea plăcilor ceramice moderne a început o dată cu Revoluția industrială, perfecționându-se constant, pentru a oferi proprietăți tehnice și estetice din ce în ce mai elaborate. Către sfârșitul secolului al XIX-lea, urmare a dezvoltării tehnologice, producția și utilizarea acestora a luat masiv amploare, din considerente de igienă și mentenanță facilă, dar și ca alternativă considerabilă față de materialele tradiționale. Drumul deschis o data cu această perioadă continuă până în prezent, răspunzând exigențelor și provocărilor contemporane – estetică, funcționalitate, sustenabilitate.
În prezent, tendințele dominante în producția de plăci ceramice sunt redescoperirea modelelor decorative tradiționale, similaritatea din ce în ce mai puternică cu materialele naturale, precum și obținerea unor formate dimensionale din ce în ce mai ample și elegante. Nu în ultimul rând, explorarea dimensiunii senzoriale, prin reliefuri sofisticate, este o preocupare din ce în ce mai prezentă, atât în agenda producătorilor, cât și în opțiunile beneficiarilor.
Plăcile ceramice sunt folosite atât pentru finisajul pereților, cât și al pardoselii, fiind puse în operă prin montare umedă – cel mai frecvent, prin utilizarea adezivilor – sau uscată – spre exemplu, montaj pe piciorușe, pentru terase. Datorită versatilității estetice și a unei plaje generoase de formate, întrebuințarea plăcilor ceramice acoperă o gamă largă de funcțiuni – de la rezidențial la public – și de tipuri de spații – de la spații de reprezentare la spații tehnice.
Întrebuințarea pe scară largă a plăcilor ceramice se întemeiază pe considerente de funcționalitate și aspect: Rezistența ridicată la apă și întreținerea facilă recomandă produsul ca unul extrem de practic, iar aspectul din ce în ce mai sofisticat face ca plăcile ceramice să fie adecvate pentru orice tip de decor sau ambianță.
În domeniul rezidențial, plăcile ceramice sunt cel mai frecvent întrebuințate pentru spații umede – băi, bucătării, dar și pentru spații de acces, circulație sau terase. Pentru livinguri și spații de reprezentare în general, modelele disponibile sunt din ce în ce mai variate, oferind atât soluții pentru pardoseli, cât și pentru placarea decorativă a pereților.
În segmentul dotărilor publice, plăcile ceramice sunt întrebuințare pentru hoteluri, restaurante și cafenele, instituții publice, precum și unități cu condiții speciale de igienă – laboratoare, cabinete, spitaluri.
Regăsim placaje ceramice în lobby-uri, săli de evenimente, săli de mese, atât la nivelul pardoselii cât și al pereților. Sunt preferate plăci de format mare, cu aspect nobil. Spațiile tehnice ale clădirilor publice – bucătării, grupuri sanitare – sunt finisate în mod curent cu plăci ceramice, alături de băi sau terase pentru dotări hoteliere. O categorie specială a produsului este utilizată pentru funcțiuni precum spa sau piscină, acolo unde cerințele privind rezistența la apă sunt mult mai stricte. Similar, unitățile medicale sunt finisate cu plăci ceramice ce îndeplinesc condiții speciale de menținere a igienei.
Ca orice produs de finisaj, plăcile ceramice sunt alcătuite dintr-un strat de baza și un strat de uzură – acestea pot fi asociate sau pot forma o masă comună – gresia porțelanată în masă, spre exemplu. Vom prezenta în continuare o clasificare a plăcilor ceramice în funcție de compoziție, pornind de la tipul cel mai economic și cu proprietăți tehnice reduse și mergând până la produsele de top.
Toate tipurile de plăci ceramice sunt obținute prin deshidratarea și arderea unui amestec special de compuși minerali și apa la temperaturi înalte. Concomitent, pentru unele categorii, se aplică un strat de glazură cu rol estetic și de uzură.
Această categorie de produse se caracterizează prin amestecul de argile simple folosit pentru obținerea stratului de bază al plăcilor. Toate produsele din această categorie sunt însoțite de aplicarea unui strat de glazură.
Prima categorie o reprezintă plăcile ceramice realizate din pasta roșie. Materia primă de bază folosită este argila. În urma arderii, rezultă un produs poros, cu rezistență mecanică redusă. Este folosit preponderent ca faianța în spațiile interioare.
Următorul tip este obținut prin arderea unei paste albe, urmată de glazurare. Materia primă de bază folosită este caolinul. Produsul rezultat are o densitate mai mare și poate fi întrebuințat atât ca gresie și ca faianță pentru interior.
Plăcile porțelanate sunt obținute dintr-o argilă mult mai fin măcinată și adaosuri de compuși minerali speciali, amestecul căpătând o densitate mult mai ridicată. Arderea se face la temperaturi mai ridicate decât la plăcile menționate mai sus, astfel încât produsul rezultat este mai compact, cu o duritate mai mare și implicit rezistență sporită la umiditate. Plăcile porțelanate sunt potrivite și pentru utilizarea în exterior sau în spații cu trafic intens, ajungând să îndeplinească cerințe de rezistență dintre cele mai ridicate, care vor fi detaliate în cadrul articolului.
Prima subcategorie de produs este reprezentată de plăcile porțelanate glazurate. În cazul acestora, stratul de bază este un material inestetic care este asociat în procesul de fabricație a unui strat de uzură estetică.
O variantă superioară a acestui tip o reprezintă plăcile porțelanate glazurate cu masa colorată (colorbody porcelain). Pigmentarea stratului de bază are rolul de a diminua efectul vizual neplăcut cauzat de o eventuală ciobire a produsului.
Următorul tip de produs pe scara performanței tehnice sunt plăcile porțelanate double-loaded. Acestea sunt caracterizate prin asocierea stratului de bază cu un strat de uzură mai performant, datorită grosimii crescute – 3-4 mm. Acest tip de plăci sunt ideale pentru spații comerciale și cu trafic intens.
Cel mai performant produs în categoria sa, plăcile porțelanate în masă sunt caracterizate prin integrarea straturilor de bază și de uzură într-o masă comună cu proprietăți tehnice și estetice de standard înalt. Este produsul cel mai apropiat de caracteristicile pietrei naturale, față de care oferă însă o omogenitate și rezistență net superioară. Produsul este obținut prin arderea la temperaturi de peste 1200°C a unui amestec compus din: argile, quartz, feldspaț și pigmenți metalici.
Klinker-ul este un tip de produs ceramic obținut prin arderea la temperaturi înalte a unui amestec de argilă, porțelan și samote. A fost inițial observat și valorificat ca finisaj, recuperând cărămizile arse prea puternic în cuptoarele pre-industriale, cărămizi care căpătau un aspect sticlos și o duritate sporită.
Klinkerul este un produs cu densitate mare și rezistență sporită, ce se pretează a fi folosit în medii agresive – de la cele exterioare supuse intemperiilor la spații cu trafic intens sau spații industriale, supuse acțiunii agenților chimici.
Ceramică encaustică este un produs de nișă, cu un background istoric considerabil. A fost dezvoltată încă din Evul Mediu, reluată pe scară largă în epoca modernă prin plăcile hidraulice (ce foloseau ca material de bază cimentul) și redescoperită în prezent ca produs sofisticat cu puternice valențe artizanale.
Plăcile de ceramică encaustică sunt caracterizate prin obținerea modelului decorativ folosind nu o glazură, ci diferite nuanțe de argilă – de la 2 până la 6. Prin intermediul unor șabloane, diferitele nuanțe de argilă sunt puse în lucru, fiind integrate în profunzimea plăcii. Fiind vorba de o colorare în masă, rezistă cu succes traficului intens, atunci când sunt folosite pentru placarea pardoselilor.
Există mai multe metode de modelare a produselor ceramice și mai multe stadii și tipuri de obținere a produsului final, care se rasfrâng în mod direct asupra calităților dimensionale, mecanice, chimice etc ale acestora.
Masa principală a plăcilor poate fi modelată prin extrudare, presare sau laminare.
Metoda modelării prin presare poate fi folosită pentru obținerea unor formate de până la 0,6-0,7 mp – 80 x 80 / 60 x 120 cm.
Procedeul obținerii prin extrudare este caracterizat de o precizie dimensională redusă, însă oferă posibilitatea modelării formelor curbe sau profilate, spre exemplu pentru racorduri speciale, tehnice sau estetice, între planuri orizontale și verticale.
Laminarea este o tehnologie modernă ce înlesnește obținerea unor formate ample, limitate în lățime doar de dimensiunea cilindrului de laminare, iar în lungime de posibilitățile de transport. Se pot obține formate de până la 1,60 x 3,20 m.
Odată modelat stratul de baza, acesta este supus deshidratării, în vederea arderii, trecând, în funcție de produs, prin etapa glazurării.
Pentru produsele ceramice cu un strat de bază inestetic sau cu performanță tehnică redusă (porozitate), aplicarea unei glazuri oferă un strat de suprafață compensatoriu, cu un anumit grad de rezistență la uzură, de impermeabilitate și cu rol decorativ.
Glazura se aplică pe așa-numitul “biscuit” obținut prin uscarea materialului de bază al plăcii. Biscuitul glazurat este supus coacerii în cuptoare speciale, proces în urmă căruia glazura se vitrifiază – particulele componente ale acesteia se topesc, rezultând o suprafață sticloasă performantă tehnic și agreabilă estetic.
Miza esențială a plăcilor ceramice – un model decorativ cât mai atrăgător – a determinat dezvoltarea unor tehnici de aplicare a modelului din ce în ce mai elaborate, motivate în special de dorința de replicare fidelă a materialelor naturale – lemnul, piatră etc.
În lumina istoriei mai îndepărtate sau mai recente, modelul plăcilor ceramice era repetitiv sau obținut printr-o combinare de mai multe modele de plăci, produse însă tot în cadrul unor serii de produse identice. Replicarea imaginii pietrei naturale a început tot prin stabilirea unui singur model repetat pe toate plăcile produse într-o serie.
Dezvoltarea tehnicii de imprimare ROTOCOLOR a permis obținerea a 6-8 modele decorative diferite în cadrul aceleiași serii.
Cea mai recentă tehnică decorativă este imprimarea digitală inkjet pe biscuitul ceramic. Această metodă oferă atât rapiditate cât și variabilitate extrem de mare, precum și posibilități nelimitate de reproducere a modelelor grafice high-definition. Impactul imprimarii digitale în replicarea texturii lemnului sau a pietrei este unul semnificativ astăzi, susținând tendința de amenajare a unor decoruri bogat inspirate din natură.
În cazul plăcilor porțelanate în masă, asocierea unor compuși minerali speciali sau compuși ai fierului – topiți într-o masă comună cu argilele portelanate prin coacere la temperaturi înalte – este în măsură să creeze efecte decorative deosebite, ce aduc produsul aproape de noblețea marmurei sau a altor pietre cu o venatură și cromatică sofisticată. Formatele ample disponibile prin tehnologia laminării fac capabilă livrarea unor produse de mare rafinament pentru placarea spațiilor de reprezentare.
Pentru plăcile porțelanate în masă, se pot aplică o serie de tratamente ale suprafeței, pentru a obține un luciu perfect sau semi-luciu. Tehnica polish creează o suprafață perfect lucioasă, prin aplicarea de tratamente abrazive succesive. Întrucât această tehnică face să se piardă un strat considerabil din materialul de bază, a fost dezvoltată tehnologia lappato, care presupune pierderi reduse de materiale și rapiditate. În cadrul acestui proces, sunt aplicate în prealabil anumite substanțe ale suprafeței, urmate de șlefuirea cu perii speciale.
Arderea este procesul final ce intervine în producția plăcilor ceramice. În funcție de compoziția stratului de bază, arderea poate avea loc la temperaturi între 1150 (pastă roșie) și 1300°C (ceramică porțelanată). Temperaturile mai înalte sunt aplicate plăcilor porțelanate, pentru a obține o vitrifiere completă a produsului, rezultând în omogenitatea și duritatea produsului.
Arderea plăcilor ceramice produce o diminuare a masei biscuitului, prin evaporarea apei, ce rezultă într-un anumit grad de variație dimensională a produsului finit – detaliat mai jos în secțiunea Calibre. Pentru a reduce această variație naturală și acceptabilă în procesul tehnologic, a fost elaborată metoda dublei arderi, că alternativă la procesul clasic de mono-ardere. Dubla ardere asigură un control mai strict al dimensiunilor produsului finit și implicit o variabilitate dimensionala redusă.
Pentru a compensa abaterile dimensionale inerente procesului de producție a plăcilor ceramice, acestea pot fi supuse rectificării ulterior procesului de ardere. Rectificarea presupune obținerea unor margini perfect drepte, atât în lungime, cât și în secțiune, precum și obținerea de unghiuri precise de 90°.
Aceste procedeu permite decuparea formelor de orice complexitate din plăcile porțelanate, pentru a fi montate în decoruri deosebite sau pentru a asocia mai multe tipuri de plăci în cadrul aceluiași element decorativ livrat pe un mesh.
În continuare, vom discuta caracteristicile de natură tehnică, estetică și practică, prin prisma experienței practice în utilizarea plăcilor ceramice și a standardelor internaționale în vigoare.
Organismul internațional cel mai prestigios și competent în domeniul standardizării și certificării este International Standard Organisation (ISO), cu 164 de țări membre.
În domeniul plăcilor ceramice, funcționează comitetul internațional ISO/TC 189, iar caracteristicile tehnice ale produsului sunt reglementate în principal prin standardul ISO 10545, părțile 1-21. Pe lângă acesta funcționează standardul ISO 13006, care definește și clasifică tipurile de plăci ceramice, precum și alte standarde legate de adezivi, punere în operă, emisii de plumb, calități antibacteriene etc. (unele publicate, altele în curs de elaborare). Lista completă poate fi consultată aici: https://www.iso.org/committee/54320/x/catalogue/
Standardul ISO 13006 împarte plăcile ceramice în două grupe, potrivit metodelor de producție: Grupa A – plăci ceramice extrudate și Grupa B – plăci ceramice obținute prin presare și (mai recent) laminare. Acestea conțin la rândul lor mai multe subgrupe în funcție de gradul de absorbție al apei al produsului.
La nivel European, reglementările în domeniul plăcilor ceramice sunt definite de European Committee for Standardization (CEN) sub forma standardelor EN (European Norm). Standardele europene regăsite la nivel global sunt adeseori menționate cu titulatura EN ISO.
Pentru încadrarea unui anumit produs într-un standard ISO, există mai multe organisme de certificare, care evaluează constant liniile de producție și loturile produse pentru acordarea sau menținerea unei ceritificări.
În materie de sustenabilitate, funcționează standardul Leadership în Energy and Environmental Design, care certifică demersurile în domeniu întreprinse de compania producătoare – reciclare, tehnologii și nepoluante, utilizarea resurselor regenerabile etc.
Gradul de omogenitate a materialului are un rol major în comportarea materialului la șocuri mecanice, la eforturile de incovoiere (călcare pe plăci montate uscat) și în rezistență de ansamblu în timp a produsului. O structură neomogenă va fi mai vulnerabilă în punctele de discontinuitate a materialului, chiar și supusă unor presiuni medii.
Gradul de omogenitate este direct proporțional cu calitatea și costurile tipurilor de plăci ceramice, în ordinea enunțată mai sus, de la plăcile ceramice din pastă roșie până cele porțelanate în masă care, datorită temperaturii ridicate de ardere, formează o masă extrem de unitară și compactă.
Plăcile ceramice sunt caracterizate de o inerție termică mică și de conductivitate termică mare. Aceste proprietăți recomandă produsul ca fiind foarte potrivit pentru sistemele de încălzire prin pardoseală.
Rezistența la apă este una dintre caracteristicile esențiale care recomandă plăcile ceramice ca material de finisaj. Este totodată și un criteriu important de diferențiere între plăcile ceramice din pastă roșie sau albă și plăcile porțelanate.
Gradul de absorbției a apei este normat prin standardul EN ISO 10545-3, clasificarea realizându-se pe subgrupe conform ISO 13006. Grupele de referință sunt A – plăci extrudate și B – plăci obținute prin presare/laminare.
Grupele AIa și BIa – absorbție a apei sub 0,5 %
Grupele AIb și BIb – 0,5 % – 3 %
Grupele AIIa și BIIa – 3 % – 6 %
Grupele AIIb și BIIb – 6 % – 10 %
Grupele AIII și BIII – > 10 %
Gradul de absorbție al apei devine important de luat în considerare atunci când avem de-a face cu spații supuse intens vaporilor de apă sau apei în stare lichidă, precum și variațiilor de temperatura considerabile.
Aceasta se definește prin capacitatea plăcii ceramice complet săturate cu apă de a rezistă ciclurilor îngheț-dezgheț fără a fi afectată în niciun fel. Gradul de rezistență la îngheț este normat conform procedurilor EN ISO 10545-12 , care prevăd supunerea probei la nu mai puțin de 100 cicluri îngheț-dezgheț pentru a acordă certificarea produsului.
Plăcile ceramice porțelanate sunt un material ideal pentru finisaje expuse înghețului. Plăcile rezistente la îngheț poartă însemnul specific de floare de gheață pe ambalajul de produs.
Coefiecientul de dilatare termică indică procentul de creștere/micșorare a dimensiunilor produsului în urma proceselor de încălzire și răcire. Acest coeficient devine foarte important în montarea plăcilor ceramice pe suprafețe interioare și exterioare ample. Pentru interior, acesta se răsfrânge asupra modului de calcul corect al rostului de dilatație, iar pentru exterior, suplimentar față de determinarea corectă a rosturilor dintre plăci, alegerea tipurilor adecvate de adeziv și a metodei de punere în opera.
În mod similar dilatării termice, acțiunea periodică a apei asupra suprafețelor finisate cu plăci ceramice poate induce variații dimensionale care trebuie prevăzute și gestionate prin montajul și toleranțele rosturilor dintre plăci. Acest coeficient este în directă legătură cu gradul de absorbție al apei discutat anterior.
Rezistența la abraziune de suprafață este un criteriu ce se aplică plăcilor glazurate.
Foarte important pentru alegerea tipului de gresie în funcție de destinația spațiului, rezistența la trafic este un criteriu ce definește măsura în care suprafața plăcii își va menține în timp aspectul exterior fără modificări semnificative. Această caracteristică, cunoscută și drept coeficient PEI, este reglementată la nivel european prin standardul EN14411 (Anexa N). La nivel internațional, face obiectul standardului ISO/AWI TS 23051 – în curs de elaborare. Conform EN14411, există șase grupe de plăci ceramice, definite prin gradul de rezistență la trafic:
Clasa 0 – plăci ceramice glazurate nerecomandate pentru pardoseli
Clasa 1 – se recomandă pentru pardoseli nesupuse particulelor abrazive de pe tălpi – zone în care nu sunt folosiți pantofi sau numai încălțări cu talpă moale (spre exemplu, băile din apartamente sau dormitoarele fără acces direct din exterior)
Clasa a 2-a – se recomandă pentru pardoseli supuse unui nivel redus de abraziune, zone în care sunt folosiți pantofi cu talpa moale sau încălțări obișnuite (spații ale locuinței, cu excepția bucătăriilor, holurilor de acces sau spațiilor similare care implică trafic sporit); nu sunt potrivite pentru încălțăminte specială, spre exemplu pantofi cu toc înalt
Clasa a 3-a – se recomandă pentru pardoseli supuse unui nivel redus de abraziune, zone în care sunt folosite încălțări obișnuite și spații care implică trafic sporit (spre exemplu, bucătării, holuri de acces, coridoare, balcoane, logii, terase); nu sunt potrivite pentru încălțăminte specială, spre exemplu pantofi cu toc înalt.
Clasa a 4-a – se recomandă pentru pardoseli supuse unui nivel redus de abraziune și spații supuse unui nivel obișnuit de trafic, mai mare decât cel din clasa a 3-a (spe exemplu, bucătării din cadrul unităților de servire, hoteluri, showroom-uri și spații comerciale)
Clasa a 5-a – se recomandă pentru pardoseli supuse unui nivel redus de abraziune și spații supuse unui nivel sporit de trafic pentru perioade lungi de timp și exercitării unei presiuni puternice asupra plăcilor ceramice (spații publice, spre exemplu mall-uri, lounge-uri în aeroport, lobby-uri ale hotelurilor, căi de circulație publică și zone industriale)
Pentru plăcile neglazurate, acest coeficient indică numărul de milimetri cubi pe care produsul testat îi pierde în urmă unui anumit grad de impact abraziv. Acesta depinde în mare măsură de modul de finisare al plăcii: polish, șlefuire, saturare cu amestecuri sintetice. Gradul de absorbție al apei este, la rându-i, relevant pentru acest indicativ: cu cât absorbția de apă este mai puternică, cu atât gradul de rezistență la abraziune profundă scade. Astfel, grupele de rezistență la abraziune profundă corespund grupelor de rezistență la absorbția de apă.
Principala cerință de siguranță atât pentru dotările rezidențiale cât și pentru cele publice, pentru clădiri industriale sau spații exterioare, este rezistența la alunecare a finisajului pardoselilor. Acest parametru definește capacitatea suprafeței de a împiedică alunecarea persoanelor sau a obiectelor. Cea mai răspândită metodă de determinare a rezistenței la alunecare (sau a coeficientului de fricțiune) este metoda Standardului German DIN. Rezultatul testării se exprimă în unghiul de pantă necesar pentru a face un obiect să alunece.
Standardul DIN 51130 definește clasele de rezistență la alunecare pentru medii în care se poartă încălțăminte:
R9 – rezistență mică la alunecare – unghi de pantă pentru fricțiune între 6 și 10°
R10 – rezistență normală la alunecare – unghi între 10 și 19°
R11 – rezistență medie la alunecare – unghi între 19 și 27°
R12 – rezistență înaltă la alunecare – unghi între 27 și 35°
R13 – rezistență maximă la alunecare – unghi peste 35°
Standardul DIN 51097 definește clasele de rezistență la alunecare pentru suprafețe umede în care se circulă cu picioarele goale:
A – rezistență mică la alunecare – unghi de pantă mai mare sau egal cu 12°
B – rezistență normală la alunecare – unghi de pantă mai mare sau egal cu 18°
C – rezistență medie la alunecare – unghi de pantă mai mare sau egal cu 24°
Rezistența la încovoiere este, în cazul plăcilor ceramice, invers proporțională cu gradul de absorbție al apei – cu cât o placă are densitatea mai mare, cu atât rezistența acesteia este mai mare. Standardul ISO 10545-4 diferențiază gradele de rezistență raportat la două categorii de plăci – cu grosime mai mică de 7,5 mm grosime, respectiv peste această valoare.
Majoritatea plăcilor ceramice sunt montate pe un strat uniform de adeziv. Există însă situații când rezultă goluri sub plăcile de gresie în urmă montajului și atunci este important ca produsul pus în operă să fie cât mai rezistent.
De asemenea, la montajul uscat, pe piciorușe – pentru terase sau birouri cu spațiu tehnic sub pardoseală – coeficientul de rezistență la încovoiere devine esențial pentru buna funcționare a spațiului.
Plăcile ceramice de folosință curentă au o rezistență moderată la efort concentrat, acestea nefiind normate în mod curent prin indici specifici. Standardul ISO 10545-5 prevede metode speciale de testare, atunci când se dorește cunoașterea caracteristicilor de rezistență la impact pentru anumite modele de plăci ceramice – pentru utilizare în spații speciale, la suprafețe supuse în mod constant șocurilor mecanice.
În privința comportării la ciobire, există o diferența esențială între plăcile glazurate și cele vitrifiate în masă, datorită grosimii stratului de uzură. Plăcile porțelanate colorbody (masă colorată în nuanța stratului de uzură) sau double-loaded (strat de uzură cu grosimi de 2-3 mm) reprezintă o variantă intermediară eficientă între plăcile glazurate simple și cele vitrifiate în masă. Plăcile colorbody sau double-loaded reduc semnificativ efectul vizual neplăcut al ciobirii stratului de uzură.
Stabilitatea chimică a produsului este un aspect important atât pentru utilizările rezidențiale, cât și pentru spațiile publice, mai ales când vine vorba de suprafețe supuse intens acțiunii apei sau substanțelor corozive. Substanțele chimice (produse de curățare, aditivi pentru piscine, săruri, acizi etc) pot afecta glazura sau masa plăcilor ceramice. Standardul ISO 10545-13 definește clasele de rezistență a plăcilor ceramice la acțiunea agenților chimici, la temperatura camerei:
Ceramică vitrifiată în masă:
Clasa A – nicio modificare vizuală
Clasa B – modificări vizuale ale suprafeței
Clasa C – modificări vizuale ale suprafeței și ale muchiilor
Ceramică glazurată:
Clasa A – nicio modificare vizuală
Clasa B – modificări putenice ale aspectului
Clasa C – desprinderea parțială sau totală a stratului de uzură
Indicativii privind rezistența la agenți chimici:
Clasa de stabilitate chimică se menționează cu abrevierea G pentru plăci glazurate sau U pentru plăci neglazurate, urmate de indicativul de clasă conform detalierii de mai sus. Între acestea se poate intercala litera H sau L – H indică rezistența la acizi sau substanțe alcaline de concentrație ridicată, iar L de joasă concentrație. Absența literelor H sau L indică rezistența produsului doar la produse casnice de curățenie sau aditivi pentru piscine.
Exemplu: GHA, GLA sau GA pentru plăci glazurate aparținând clasei de stabilitate A
Pentru alegerea modelului de plăci ceramice adecvat utilizării dorite, formatul, grosimea și precizia dimensională sunt caracteristici care se răsfrâng atât asupra aspectului estetic, asupra rezistenței finisajului în raport cu solicitările la care este supus cât și asupra modului de punere în opera.
Formatul plăcilor ceramice este un aspect estetic care devine din ce în ce mai mult urmărit în alegerea finisajului potrivit. Plăcile de format mare dau noblețe spațiului și înlesnesc obținerea unor efecte vizuale inedite prin similitudinea cu materiale naturale, precum piatră.
După cum am arătat, formatul este în directă legătură cu tehnologia de producție, metoda obținerii prin presare limitând dimensiunile produsului livrat la dimensiuni în marja a 80 x 80 cm sau 60 x 120 cm. Pentru formate mai mari sunt folosite linii de producție prin laminare.
Grosimea plăcilor ceramice este în directă legătură cu tehnologia de producție și, în relație cu densitatea (și implicit rezistența) produsului, determină modul de întrebuințare a acestora în cadrul amenajării.
Cele mai mici grosimi pornesc de la 3 mm. Astfel de plăci de format mic pot fi obținute prin extrudare (klinkerul, spre exemplu) și sunt întrebuințate pentru placarea pereților.
Plăci porțelanate de 3,6 mm pot fi obținute, prin laminare, în formate mari, de cele mai multe ori armate cu fibră de sticlă și întrebuințate pentru placarea decorativă a pereților.
Următoarea marjă dimensională, 5-6 mm, include și produse care pot fi obținute prin presare, cu întrebuințare și pentru placarea pardoselilor.
Produsele comercializate în mod curent sunt plăci ceramice de 8-10 mm obținute prin presare.
Grosimile de gresie ajung până la 20 mm, pentru utilizarea în exterior, inclusiv prin montajul pe piciorușe. O gama specială de produse sunt plăcile ceramice supermark – plăci de format mic și grosime mare – 20 x 20 cm x 12 mm gosime.
Precizia dimensională influențează atât punerea în opera cât și aspectul final al suprafeței finisate. Plăcile cu o precizie dimensională scăzută necesită rosturi mai mari pentru compensarea diferențelor.
Precizia dimensională este influențată de metodă de obținere a biscuitului și de metodă de ardere. Plăcile obținute prin extrudare au deviații dimensionale mai mari, iar dubla ardere asigură un control mai riguros al preciziei dimensionale față de mono-ardere.
Precizia dimensională este definită prin standardul ISO 10545-2, care prevede deviațiile maxime în privința grosimii, lungimilor, a liniarității, a unghiurilor drepte sau a curburii în lungime sau în plan. Procentele de toleranță se situează în linii mari între ± 0,5 – 1,5 % și pot fi consultate în detaliu în conținutul standardului.
Pentru a elimina variațiile dimensionale, se aplică adeseori procedeul rectificării, care asigură muchii drepte în lungime și în secțiune, dimensiuni constante și unghiuri perfect drepte la colțuri.
În timpul arderii, plăcile ceramice își modifică ușor dimensiunea față de formatul de referință precizat. O placă de format 30×30 cm poate avea, în urmă arderii, dimensiunea reală de 29,7 x 29,7 cm sau 30,2 x 30,2 cm. Aceste abateri sunt normale și acceptate. Pentru a furniza produse cu dimensiune constantă, plăcile ceramice ieșite din cuptor sunt măsurate automat și sortate pe calibre. În mod curent, diferențele între calibre sunt de de 1mm. Placă de dimensiunile cele mai mici primește calibrul nr. 1, iar următoarele sunt etichetate în mod crescător.
Importanța urmăririi calibrului la achiziția și montajul plăcilor este semnificativă, pentru a asigura un rezultat agreabil în urmă punerii în operă. Pentru un montaj unitar, toate pachetele de plăci ceramice achiziționate trebuie să aibă marcat același calibru. Cel mult, o diferență de o unitate între calibre poate fi compensată prin rostul de montaj.
Rectificarea plăcilor ceramice elimină problema diferenețelor de calibre între loturile de produs și face că formatul precizat de producător să se regăsească întocmai în dimensiunea produsului achiziționat.
Curbura în plan a plăcilor ceramice apare în mod natural în urmă arderii, datorită eliberării tensiunilor din masa plăcii o dată cu eliminarea apei. Pentru livrarea produselor, curbura plăcilor este admisă în limitele prevăzute de standardul ISO 10545-2.
La nivel practic și estetic, curbura plăcilor influențează punerea în operă a formatelor extrem de alungite. Spre exemplu, plăcile de parchet ceramic cu o curbură pronunțată nu se recomandă a fi montate întrețesut, pentru a nu crea discontinuități inestetice ale suprafaței placate.
Curbura se măsoară raportând centrul suprafeței la diagonală plăcii. (7, 7.1)
Pentru plăcile ceramice obținute prin presare (Grupa B, ISO 13006), curbura maxim admisă este în general de ±1% pentru plăcile cu suprafață sub 90 cm², iar pentru plăcile cu suprafață mai mare de 90 cm², ±0,5% (pentru informații detaliate se poate consulta ISO 10545-2).
Pentru plăcile ceramice obținute prin extrudare (Grupa A, ISO 13006), curbura maxim admisă variază între ±0,5% și ±1,5%, în funcție de subcategorie (pentru informații detaliate se poate consulta ISO 10545-2).
Există mai multe clase de calitate pentru plăcile ceramice, reglementate conform standardului EN 98.
Clasele sunt stabilite în urma evaluării criteriilor estetice și funcționale.
Pentru conformitate estetică, se face evaluarea unei mostre de minimum 1 mp și minimum 30 plăci. Încadrarea în clasa 1 se face prin observarea suprafeței plăcii de la distanță de 1m și lumina de 300 lux. Dacă procentul de plăci cu defecte este sub 5%, produsul este încadrat în clasa 1.
Pentru clasa a 2-a, se repetă același procedeu, mărind distanță de observare la 2 m. Un procent de plăci cu defecte sub 5% încadrează produsul în Clasa a 2-a.
Clasa a 3-a primește toate produsele care nu îndeplinesc cerințele claselor anterioare.
În privința cerințelor funcționale, produsele încadrate în Clasa 1 trebuie să îndeplinească toate cerințele specificate de standardul de calitate în care se încadrează (DIN/EN 14411).
Pentru produsele din Clasa a 2-a, se acceptă în privința dimensiunilor o abatere de maximum 25% față de toleranțele indicate de standardul care se aplică produsului. În privința proprietăților fizice și chimice, există formulat un tabel de tolerante care se aplică produselor încadrate în această clasă.
Clasa a 3-a primește toate produsele care nu îndeplinesc cerințele claselor anterioare.
În alegerea plăcilor ceramice intervin mai multe criterii estetice care diferențează aspectul diferitelor produse.
Există mai multe tipuri de modele decorative asociate unor tehnologii specifice de realizare.
Există modele decorative monocrome sau așa-numit “grafice”, repetitive sau alternate în 2-3 formule asociate. Acestea presupun o tehnologie de imprimare simplă, dată fiind repetitivatea modelului.
Atunci când se urmărește similaritatea cu texturi naturale, caracterizate de unicitate, intervin tehnologiile moderne de imprimare digitală, care asigură o variabilitate sporită a modelului decorativ.
Variațiile de culoare și textură se stabilesc raportat la nuanțele și texturile non-repetitive în cadrul unui ambalaj – cutie, palet etc. Gradul de variabilitate se definește după cum urmează:
V1 – distribuire uniformă a culorii/nuanței și texturii
V2 – variație nesemnificativă a culorii/nuanței și texturii
V3 – grad mediu de variație a culorii/nuanței și texturii
V4 – grad înalt de variație a culorii/nuanței și texturii
Un aspect important privind senzorialitatea produsului, gradul de reflectanță este un atribut puternic legat de tendințele dominante în decorația interioarelor. În prezent, preferința pentru texturi mate este în creștere, pentru a obține decoruri sobre, saturate, intense.
Nici finisajele semi-lucios sau lucios nu sunt abandonate, acestea intervenind de multe ori că accente de textură sau în asociere cu modele tridimensionale complexe.
Finisajul mat, semi-lucios sau lucios al plăcilor ceramice poate fi controlat prin procesul de glazurare sau poate fi realizat prin aplicarea unor tratamente cu perii abrazive asupra suprafeței plăcilor vitrifiate în masă. Șlefuirea, polish-ul sau tehnica Lappato au fost discutate mai sus.
Modelul decorativ discutat anterior poate fi aplicat pe o suprafață plană sau poate acoperi un relief tridimensional al plăcii ceramice.
Modelul tridimensional poate, la rându-i, capătă un relief adânc sau un relief înalt.
De cele mai multe ori, relieful adânc se regăsește în plăcile cu aspect de lemn natural, pentru a sublinia și la nivel tridimensional fibra lemnului. Totodată, relieful adânc poate sublinia linii de compoziție ale modelelor grafice imprimate.
Relieful înalt este o valență estetică din ce în ce mai mult explorată de producători, pentru a veni în întâmpinarea publicului. Sunt redate motive spațiale complexe, de la forme geometrice simple – piramide cu baze poligonale (triunghi, trapez, hexagon) – la stilizări complexe a elementelor naturale – valuri, motive vegetale etc.
Chestiunea materialității intervine în funcție de opțiunea beneficiarului produsului pentru un material de finisaj natural sau reconstituit.
După cum am văzut, plăcile ceramice pot astăzi replica aproape indistinct aspectul materialelor naturale precum piatră sau lemnul. Evident, atingerea materialului sau inspectarea vizuală îndeaproape va indica dacă este vorba despre un material natural (extras direct din natură) sau replicat.
Este bine că în procesul de amenajare interioară să se facă o distincție între materialitate, atmosferă și referințe stilizate. Am introdus acești termeni deoarece nu reprezintă o lipsa de sinceritate sau inconsecvență în urmărirea unei atmosfere “naturale” să apelăm la referințe către elemente naturale sau atmosfera degajată de acestea fără a folosi efectiv materiale naturale masive.
Vom folosi că exemplu evocarea suprafețelor de beton aparent turnate în mod voit în cofraje din lemn masiv pentru a căpăta în urmă uscării efectul decorativ al fibrei lemnului. Distincția între natural și artificial se păstrează, sau mai bine spus, cele două ipostaze se completează pentru a crea un efect și o atmosfera de mare rafinament și subtilitate.
În acest sens ar trebui privită și întrebuințarea plăcilor ceramice similare lemnului sau pietrei, urmărind elegantă atmosferei, fără a anula distincția între produsul de finisaj și elementul de reper.
Problema sustenabilității este una încă în curs de dezbatere pentru plăcile ceramice.
În general, evaluarea se face în baza materiilor prime folosite, a măsurii în care tehnologiile de producție sunt sau nu poluante, precum și a posibilității de reutilizare/reciclare a materiei prime.
Ca și compoziție, plăcile ceramice sunt fabricate utilizând materiale naturale: argile și diverși compuși minerali. Majoritatea producătorilor importanți de plăci ceramice utilizează și materie primă reciclată pentru anumite serii de produse, pentru a obține certificarea LEED și a livra produse sustenabile în proiectele de “clădiri verzi”.
În Spania, un stat important în privința producției de plăci ceramice, funcționează DAPCons, un program ce oferă eticheta verde pentru construcții în baza reglementărilor ISO 14025 și 15804.
Aplicarea plăcilor ceramice se realizează de regulă în sistem de montaj umed, folosind adezivi adecvați pentru fiecare tip de produs. Se practică și montaj uscat, în special pentru pardoseli interioare sau exterioare, pentru care se folosesc plăci cu grosime mare și coeficient mare de rezistență la încovoiere.
Pentru plăcile montate în spații cu umiditate sporită, se recomandă aplicarea în prealabil a unui strat de hidroizolație, pentru a proteja materialul suport de infiltrații nedorite de apă.
Pentru montajul umed, se folosesc diferite tipuri de adeziv în funcție de clasa de produs, mai precis de coeficientul de absorbție al apei. Plăcile din pastă roșie sau albă, cu absorbție de apă ridicată, se vor monta folosind adezivi obișnuiți care aderă ușor la suprafața poroasă a stratului de bază. Pentru plăcile porțelanate, cu absorbție redusă de apă, se folosesc adezivi speciali, cu compuși polimerici, adezivi care previn desprinderea plăcii de masă adezivului în urmă uscării.
Tipurile de adeziv și de chit de rosturi se diferențiază pe categorii în funcție amplasarea spațiilor (interior/exterior), de destinația încăperilor (spații umede/uscate), de acțiunea agenților externi (apă, substanțe chimice), de exigențele de igienă etc.
Rosturile de montaj au rolul de a compensa abaterile dimensionale pentru plăcile ceramice nerectificate și de a asigura un grad de libertate necesar pentru compensarea tensiunilor naturale ce apar în masa plăcilor, în suprafața placată sau în cadrul structurii clădirii.
Teoretic, plăcile rectificate se pot monta fără rost datorită preciziei dimensionale. Se recomandă însă prevederea unui rost de minimum 1 mm, întrucât toate plăcile, oricât de compacte sau performanțe, au un grad de dilatare termică admis prin standardul ISO 10545-8. Totodată, se cunoaște că orice clădire “lucrează” în timp, cu precădere cele recent construite, în cadrul cărora nu s-au eliberat toate tensiunile naturale din materialele de construcție proaspăt puse în opera.
Nu în ultimul rând, pentru suprafețele mari finisate cu plăci ceramice, se prevede un rost de dilatație la un pas dimensional specific indicat pentru clasa produsului.
Pentru racordul suprafețelor placate se pot folosi profile decorative, în special pentru muchiile ieșite sau se poate opta pentru plăci de colț frezate în unghi de 45° în secțiune, pentru un montaj discret, fără linii de discontinuitate.
Plăcile de formate mari cer o atenție sporită în manevrare și punere în operă, ce se răsfrânge implicit și în costurile de montaj.
Ca material de finisaj pentru pereți și pardoseală, plăcile ceramice se înscriu într-o gama largă de produse alternative, față de care se disting prin proprietăți specifice.
Cel mai amplu segment în care plăcile ceramice se regăsesc alături de produsele din lemn sunt pardoselile interioare și exterioare. Pentru interior, s-a dezvoltat un tip de finisaj denumit parchet ceramic, o replică la aspectul lemnului masiv și o alternativă față de parchetul stratificat.
Placajul ceramic ca alternativă la parchetul din lemn prezintă următoarele avantaje: rezistență sporită la uzură, rezistență semnificativ mai mare la apă, coeficient mai mic de dilatare termică. O diferența importantă între lemn și ceramică este aceea că primul este un material cald, iar cel de-al doilea un material rece. Pe de altă parte, conductivitatea termică a ceramicii este foarte bună spre deosebire de lemn, ceea ce recomandă materialul pentru sistemele de încălzire prin pardoseală, din ce în ce mai des utilizate astăzi. Astfel, materialul transmite mult mai rapid căldură. În plus, temperatura poate fi setată la orice valoare pentru un finisaj ceramic, față de parchetul clasic la care este limitată la maximum 26°C.
Totodată, raportul calitate-preț înclină semnificativ balanță înspre plăcile ceramice, la o marja de 10-20 eur/mp față 30-40 eur/mp în cazul parchetului triplu stratificat.
Plăcile glazurate sau plăcile porțelanate în masă oferă modele decorative similare pietrei naturale. Printarea digitală high-definition oferă o imagine fidelă a modelului și variabilitate convingătoare. Și în raport cu acest material, omogenitatea și natura compactă a stratului de bază recomandă plăcile ceramice ca material tehnic superior. Fiind extrase direct din cariere, plăcile de piatră naturală prezintă discontinuități inerente și un grad crescut de porozitate – în cazul travertinului, spre exemplu. Nu în ultimul rând, rezistența la substanțe corozive sau care pătează este mult mai scăzută în cazul unor tipuri de piatră naturală folosite adesea ca finisaj – spre exemplu, marmura. Astfel, în comparație cu piatra naturală, plăcile ceramice oferă o comportare fizico-chimică mult mai bună în timp – nu absorb apă, nu se pătează și presupun, implicit, o întreținere mai ușoară.
Totodată există tipuri de piatră naturală foarte ridicate ca și cost de achiziție, cum ar fi onixul, a cărei elegantă decorativă poate fi replicată în mod convingător prin plăci porțelanate în masă de formate ample, cu costuri de producție mult inferioare.
Variația modelului decorativ, o caracteristică a materialelor naturale, poate fi astăzi atinsă prin procedeele avansate de imprimare digitală random-model în cazul plăcilor ceramice. Mai mult, o variație exagerată, care se poate întâlni la materialele naturale și care poate deveni deranjantă în aspectul final al suprafeței, poate fi controlată prin imprimarea plăcilor ceramice.
