Formmat – mobilier de bucătărie în spirit românesc

Formmat, producător de mobilier cu fabrica la Piatra Neamț, promovează locuirea de calitate. Fiecare piesă, ce poartă însemnul brandului transmite pasiunea producătorilor pentru lemn, dar și pentru grija față de natură.

Design primitor, ce explorează legătura între formă și materie

mobilier de bucătărie românesc Formmat

Linii și culori minimaliste, într-o bucătărie cu puternic iz contemporan

Formmat a luat naștere din dorința de a aduce un suflu nou, contemporan și ieșit din tipar, mobilierului de bucătărie din lemn.

Întreaga activitate a brandului se bazează pe valori clare, de la care nu se fac abateri. Grija față de mediul înconjurător și respectarea naturii sunt două dintre cele mai importante jaloane ce au ghidat activitatea companiei până acum și o fac în continuare.

mobilier românesc, fabricat la Piatra Neamț

Fiecare stadiu al procesului de prelucrare se derulează sub aceste aspecte. Prin urmare, lemnul folosit provine doar din zone certificate, unde exploatarea pădurilor este atent controlată și susținută ulterior în procesul de regenerare. O parte a veniturilor înregistrate din vânzarea mobilei de bucătărie din lemn, marca Formmat, este direcționată către acțiunile de reîmpădurire a zonelor anterior afectate.

Semnul excelenței – Premiul Kitchen Design în cadrul International Property Awards

Desing de bucătărie modern, cu mobilier fabricat în România

Bucătăria Moss Island expusă în Showroom-ul Delta Studio Cluj-Napoca

„Munca făcută cu pasiune aduce rezultate”, spunea poetul latin Vergilius. În cazul brandului Formmat, această afirmație și-a demonstrat veridicitatea.

Membrii echipei nu au pornit niciodată, în proiectarea conceptelor de bucătărie, de la premiza câștigurilor recunoscute internațional. Totul pleacă de la obiectivul principal – satisfacerea nevoilor de locuire de calitate ale clienților.

Bucătăria Moss Island – design minimalist hi-tech de impact

Mobilier de bucătărie românesc, în conceptul bucătăriei contemporane Moss Island

Alături de încorporarea tehnologiilor de înaltă calitate și de atingerea evidentă a viziunii artistice a echipei de arhitecți, amenajarea bucătăriei Moss Island a impresionat juriul prestigiosului concurs International Property Awards.

Proiectată ca un ambient contemporan, în pas cu ultimele tendințe de design și tehnologie, bucătăria modernă Moss Island reprezintă un concept de referință pentru stilul de viață contemporan.

Concepută în linii clare și puternice, proiectul reușește să îmbine, într-o manieră cât se poate de coerentă și plăcută, elementele naturale, cu cele industriale și cu cele moderne, menținând la cote maxime latura funcțională a bucătăriei.

Bucătărie modernă, realizată cu mobilier românesc

Cel mai spectaculos element al conceptului este suprafața de muschi vegetal viu, care reușește să aducă natura mai aproape, insuflând spațiului prospețime și puritate. La toate acestea se adaugă prezența diafană a hotei suspendate Sophie, de la Falmec – o operă de artă în sine – și aerul industrial adus de corpurile de iluminat tip pendul. Întregul vizual este completat de fonturile de bucătărie din MDF lucios, care aduc un echilibru perfect la nivelul texturilor, al nuanțelor și al esteticii per ansamblu.

Eleganța atemporală a stilului clasic reinterpretat 

Colecția clasică Baron

Farmecul aparte al colecției Baron este dat de liniile simple și simetrice regăsite în piesele de mobilier realizate din lemn masiv din tei, brad sau stejar, de elementele decorative tip lezene, de armonia cromatică a nuanțelor neutre, mate și de completarea compoziției cu blaturi din quartz sau alte materiale naturale.

Mobilier de bucătărie clasic, gri

Detalii specifice stilului de design clasic: elemente decorative de tip lezene, mânere elegante, de culoarea cuprului, fronturi de vitrină cu ramă din lemn masiv.

Rezultatul este un ambient cald și primitor, ce reușește să îmbrace funcționalitatea contemporană în farmecul rustic specific epocii victoriene. Mobilierul de bucătărie, fabricat în România, impresionează prin armonia proporțiilor și a simetriei și prin calitatea superioară a materialelor alese.

Colecția clasică Bonton

O amenajare cu atitudine și stil, simplificată ca detalii, cu o puternică influență modernă.

Registrul clasic al compoziției este redat prin intermediul lemnului masiv, folosit intens atât la nivelul mobilierului, cât și la nivelul vitrinelor vintage, specifice epocii victoriene.

Bucătărie clasică, compusă din mobilier de lemn.

Hota, un element indispensabil bucătăriei, capătă, în acest ambient, statut de element central, de operă de artă în stil clasic.

Colecția clasică Toscana

Un concept clasic, cu influențe rustice, în care fiecare element are rolul său bine definit și completează armonios întregul ambient.

Detaliile atent studiate sunt alăturate ingenios, astfel încât aspectul estetic să trimită din start cu gândul la intimitatea stilului clasic și să transforme încăperea într-un spațiu complet funcțional. Fiecare element are locul său și îndeplinește un rol clar.

Pentru ca toate acestea să se întrepătrundă perfect, într-un concept vintage, este important să fie urmărite indicațiile arhitecților și designerilor de interior. Am grupat câteva dintre aceste indicații într-un articol explicativ, cu tips&trick pentru amenajarea bucătăriilor clasice, din care îți poți lua informațiile necesare.

Bucătărie clasică, cu piese de mobilier realizat din lemn natural.

Mobilierul de bucătărie, realizat la Piatra Neamț, prezintă câteva particularități stilistice unice, specifice conceptului de bucătării clasic-vintage:

  • fronturi din lemn masiv, cu elemente decorative specifice;
  • cornișa care unește corpurile superioare și corpul de hotă;
  • mânere de alamă patinată, specifice stilului;
  • accesorii pentru gătit poziționate la vedere.

Funcționalitatea estetică a stilului modern – Colecția Tamed Nature

Mobilier de bucătărie Formmat, într-un concept modern

Bucătăria Grey Touch, colecția Tamed Nature – compactă, cu dispunere liniară și finisaje mate din mdf.

Designul ultra-modern al colecției Tamed Nature impresionează prin formele simple, linearitate și asocierea cromatică elegantă și împunătoare. Toate acestea sunt completate de calitatea evidentă a materialelor folosite: MDF vopsit mat cu finisaj Grigio Polvere, mânere frezate în cant, blat termorezistent și contrablat cu aspect de marmură.

Detalii ale mobilierului de bucătărie Formmat

Mobilier de bucătărie gri, gata de montaj. Carcasele sunt versatile și pot fi poziționate în funcție de alimentările pentru utilități.

Modernismul conceptului atinge și latura funcțională a bucătăriei. Soluțiile Blum pentru ușile și sertarele mobilierului de bucătărie simplifică experiența în deschiderea și închiderea acestora, crescând astfel confortul de mișcare în bucătărie.

Desigur, pe lângă aspectele de ordin decorativ (mobilier, placajul pereților și al pardoselii, materialele alese pentru zonele de lucru și cele de odihnă etc.) trebuie să iei în calcul și alegerea unor electrocasnice performante și mai ales poziționarea acestora. Din rațiuni practice, recomandarea noastră vizează gama de electrocasnice încorporabile, ce se potrivesc atât în decorurile de inspirație clasică, cât și în cele de inspirație contemporană, modernă.

Dacă ai nevoie de sfaturi, recomandări sau pur și simplu ai nelămuriri cu privire la specificațiile tehnice, funcționale și estetice ale produselor Delta Studio, nu ezita să ne contactezi pentru mai multe detalii. 

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.