Blog/Evoluția designului băilor în perioada pandemiei
Stasencu Sabrina 17 ianuarie 2022
5391
Evoluția designului băilor în perioada pandemiei
Izolarea ne-a făcut mai conștienți de spațiul în care locuim, dar și de limitările acestuia: petrecând mai mult timp acasă, simțim nevoia, inevitabil, să facem modificări și să ne adaptăm noilor nevoi și obiceiuri ce au venit odată cu noua realitate în care trăim.
Nevoia de a avea un mediu cât mai steril și mai igienic, dar și instalații sanitare și infrastructură puse la punct, aduce cu sine modificări în băile noastre. Cu toate acestea, îmbunătățirile în designul casei sunt adesea rezultatul pandemiilor. Petrecând mai mult timp acasă și investind în proiecte de îmbunătățire a locuinței, apar noi stiluri și tendințe. La fel cum epidemiile trecute au schimbat mentalități și stiluri de viață, modificări ce se reflectă și în modul de trai, la fel se întâmplă în prezent cu Covid-19.
De ani de zile, interioarele au fost proiectate ca spații deschise, însă odată cu pandemia, oamenii se întorc la amenajări cu camere închise, intime, pentru a crea zone individuale care facilitează lucrul sau studiul de acasă.
În prezent, încăperile sunt proiectate ca spații multifuncționale: zona de dining, care cândva avea rolul bine stabilit de servire a mesei, este acum folosit și pentru lecții online, spre exemplu. Astfel, nevoia de spații mai flexibile a sporit popularitatea mobilierului modular și multifuncțional și a soluțiilor practice ce înlesnesc coabitarea.
Baia este, desigur, printre primele încăperi abordate în îmbunătățirea designului unei case. Materialele antibatecriene și ușor de curățat, precum și bateriile și rezervoarele WC cu acționare prin senzori, fără atingere manuală, au cunoscut o creștere vizibilă în ultimele luni. Acolo unde permite spațiul, se proiectează băi chiar în holurile de la intrare, pentru ca oamenii să se spele pe mâini imediat ce intră în casă.
Această pandemie a schimbat configurația băii și a reproiectat spațiile acesteia, arhitecții și designerii de interior inspirându-se din țările nordice, acolo unde cada și restul obiectelor sanitare sunt separate printr-o ușă sau doar printr-un panou despărțitor.
O altă soluție populară în timpul lockdown-ului, când oamenii stau mai mult în casă, uneori cu toată familia, este aceea a două băi separate, acolo unde este posibil. Această abordare aerisește spațiul și sporește intimitatea în întreaga locuință.
Materialele rezistente și fluide, ușor de întreținut și igienizat, sunt din ce în ce mai căutate în zilele noastre. Formele, de asemenea, devin mai liniare și mai simple pentru a facilita curățarea.
Bateriile cu acționare prin senzor sunt și ele în topul preferințelor în design, fiind totodată ecologice datorită reglării debitului de apă. Vasele WC cu funcție de bideu au devenit la modă, datorită dublei utilizări. Acest tip de vas WC are în lateral un buton mic, discret, pentru a activa dușul igienic, minimizând astfel contactul cu alte suprafețe din baie.
Țesăturile moi, nuanțele neutre și lumina naturală au devenit o alegere firească pentru a crea o atmosferă relaxantă și senină. La cealaltă extremă, modelele îndrăznețe, în culori strălucitoare, pot fi foarte energizante, mai ales pentru persoanele care sunt blocate în aceeași rutină.
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.