Despre design în pandemie – Interviu în exclusivitate cu Karim Rashid

Karim Rashid, unul dintre cei mai prolifici designeri ai generației sale, urma să fie invitatul special al Delta Studio la evenimentul de lansare a noutăților din luna mai 2020, amânat din cauza pandemiei.

Până vom reuși să-l aducem în România, așa cum am promis, am vrut să aflăm ce face în această perioadă la New York, la ce proiecte lucrează în momentul de față și cum crede el că această perioadă a afectat designul de interior.

Cum a fost pentru tine perioada aceasta de izolare?

A sta acasă pe perioadă de pandemie poate fi, pentru mulți, un moment de relaxare, de a încetini ritmul și de a reflecta asupra vieții și a existenței. Cu doar câteva obligații și un program complet deschis, eu am simțit o nevoie constantă de a crea, în această perioadă.

Schițe Proiecte Karim Rashid

Câteva dintre schițele realizate de Karim în timpul pandemiei

Am schițat câte două ore în fiecare zi, în aceste luni de izolare. Am stat la modestul meu birou de acasă, înconjurat de culori și energie vizuală, am scos câteva coli albe și am început să concep și să inventez proiecte.

Proiecte realizate de designerul Karim Rashid

Randări ale schițelor realizate de Karim în perioada de pandemiei

Am ajuns la aproximativ 5 proiecte acum, comparativ cu 50, câte aveam în mod normal. Am schițat complet toate aceste proiecte, iar la un moment dat, nu mai aveam ce să fac. Așa că am decis să-mi fac un plan: să proiectez o clădire pe săptămână, o lampă pe săptămână, un scaun pe săptămână. Sunt obișnuit să fiu super ocupat, însă acum am avut timp să mă gândesc la idei și să vizualizez viitorul nostru colectiv, în conformitate cu situația actuală.

Cât de mult crezi că a pierdut designul în această perioadă?

A pierdut enorm. Singurele companii cu suficient capital cât să mențină proiectele de design active și inovatoare sunt corporațiile gigant. Și chiar și ele au avut și au în continuare o aversiune foarte mare la risc, motiv pentru care nu vom vedea multe produse și proiecte inovatoare pe piață, în următorul an.

Proiect de design by Karim Rashid

Proiect realizat de Karim Rashid

Există însă o parte pozitivă în toate acestea și anume faptul că acum designerii au timp să creeze, să ideeze și să vizualizeze viitorul. Așa că sunt optimist că schimbarea va veni, la un moment dat. Oamenii sunt acum super conștienți de ceea ce-i înconjoară și de cum funcționează lucrurile din casele lor și sunt convins că, în viitor, vor vrea mai mult, își vor dori un design mai frumos și mai funcțional.

Ce schimbări se resimt pe piața Statelor Unite ale Americii?

Este o incertitudine foarte mare până când va apărea un vaccin pentru acest virus. Multe proiecte de interior sunt puse în așteptare până în momentul în care companiile pot fi sigure că își pot relua activitatea fără restricții și în siguranță.

Cum se va adapta designul spațiilor publice la contextul post-pandemic?

Din punctul de vedere al designului de interior pot spune că, în ultimul timp, acesta a evoluat mult spre era “Casual”. Viețile noastre au fost mult timp concentrate pe confort, ușurință, comoditate și tehnologie. Această epocă a dictat modul de amenajare a caselor noastre, acolo unde aspectele virtuale și cele fizice se îmbină insesizabil, unde luxul este la îndemână și unde confortul prevalează.

Design inovator by Karim Rashid

Se observă asta în comoditatea și ușurința cu care ne-am adaptat la lucrul de acasă, la modul în care am renunțat la costumele rigide cu cravată, se observă în modul în care oamenii își adaptează spațiul personal în scopuri multifuncționale, dar și în dorința mai mare a acestora de a petrece mai mult timp în aer liber.

Imagini cu proiectele schițate de Karim Rashid în pandemie

Casa este acum centrul lumii noastre și trebuie să conțină deci tot ceea ce avem nevoie pentru a ne putea desfășura cum trebuie munca, pentru a ne distra, pentru a petrece timp cu familia, și chiar pentru a putea face exerciții fizice.

Lucrezi la vreun proiect acum, în acest sens?

Lucrez la un proiect pentru un restaurant, unde clientul vrea să creeze spații mai mari între mese, din moment ce va trebui să trăim cu restricția de distanțare socială pentru doi-trei ani de acum încolo.

Beneficiarul a decis că nu va putea exista un bar în restaurant, pentru că în acest fel nu s-ar mai respecta distanțarea socială impusă de autorități. Atunci, m-am gândit imediat la vechile separeuri din restaurantele de pe vremuri și astfel, adaptând ideea la tendințele actuale, am venit cu o sugestie pentru niște sfere individuale, asemănătoare cu niște igloo-uri.

De asemenea, ultimele luni am lucrat din apartamentul meu din New York, iar asta m-a făcut să realizez că sunt câteva aspecte referitoare la interiorul casei, pe care acum suntem nevoiți să le schimbăm, dacă vom lucra de acasă o lungă perioadă de timp. Știți cum este: de multe ori soluțiile problemelor sunt în fața noastră, trebuie doar să le observăm.

Proprietarul restaurantului, care crede că barul restaurantului său nu va putea fi folosit în următorii trei ani, are o gândire foarte inteligentă, deoarece chiar așa va fi. La momentul actual, barul reprezintă o risipă de spațiu. Astfel, în loc să punem mesele obișnuite la 6 metri una de alta, am proiectat holistic restaurantul, pentru a avea mai multe separeuri. În loc să ne simțim izolați de celelalte mese, tindem către sentimentul intim al unui cocon, aproape ca în separeurile din anii ‘50.

În acest fel, noile spații create nu lasă impresia de separare/ izolare, ci mai degrabă de intimitate și confort sporit. În sensul acesta, aș vrea să proiectez sfere în care să poată servi masa de la două până la șase persoane. Mobilierul va avea acum mai multă importanță decât spațiul arhitectural în sine.

În trecut, un designer și-ar fi putut face griji în privința finisajelor și a modului de decorare a pereților. Acum însă ne concentrăm pe intimitatea experienței de luat masa, iar eu, personal, găsesc această schimbare în gândire cu adevărat inspirațională.

Cum se va adapta designul rezidențial la contextul post-pandemic?
Design de interior by Karim Rashid

Faptul că am fost nevoit să stau în casă atât de multe luni m-a făcut să realizez cât de importantă este conexiunea cu exteriorul – cât de mult înseamnă să ai o suprafață vitrată mare, în casă. Transparența este imaterială și face mereu spațiul să pară mai mare și, mai mult decât atât, contribuie la menținerea unei stări mentale pozitive.

Care este cea mai mare provocare pentru designeri în această perioadă?

Cea mai mare provocare, la fel ca în cazul celor mai multe profesii, este aceea de a lucra și de a susține cheltuielile pentru spațiul de lucru, pentru personal și pentru funcțiile generale. Dar profesia de designer este foarte complexă. În această perioadă, dacă ne referim la designerii sau graficieni digitali, ei au avut de lucru. De fapt, cele mai căutate profesii în acest moment sunt cele din IT.

Proiect rezidential deosebit by Karim Rashim

Proiect realizat de Karim Rashid

Însă, în calitate de designer industrial sau de designer de mobilă sau de interior, profesia ta depinde, într-o proporție foarte mare, de domeniul producției și al construcțiilor, iar în multe țări din lume, acestea și-au oprit activitatea în aceste luni. Personal, m-am trezit că-mi dezvolt propriile idei și proiecte fără clienți.

În situația actuală, cum s-ar putea îmbina funcționalitatea cu estetica? Crezi că oamenii vor mai pune atât de mult accent pe partea vizuală sau mai degrabă pe cea practică?

Designul a însemnat întotdeauna o combinație între funcționalitate și formă. Sunt inseparabile, iar designul este inseparabil de inovație și tehnologie. Problema cu designul este că a pierdut din vedere funcționalitatea în ultimele decenii și, prin urmare, în multe proiecte am putea spune că este vorba mai mult despre stil, nu despre design.

Design de interior by Karim Rashid

Deci, situația actuală ne poate readuce la un design real și practic, astfel încât să nu mai alegem produse inutile, ce nu ne oferă nimic în plus, din punct de vedere al experienței în utilizare.

Care sunt trei dintre cele mai importante caracteristici pe care trebuie să le aibă spațiile interioare după pandemie? Sunt diferite față de cele de dinainte?

Cred că toate aceste epidemii sunt, de fapt, un rezultat și un mesaj pentru umanitate, despre autodistrugerea pe care o provocăm pământului și nouă reciproc. Deci, după ce Covid-19 va dispărea sau vom găsi un remediu împotriva lui, vor exista și alte epidemii, dacă nu vom face schimbări serioase în ceea ce privește mediul înconjurător.

Cum ne vom schimba noi, ca umanitate, după o asemenea experiență? Ce-i drept, nu am făcut prea multe schimbări după perioadele post pandemice de-a lungul timpului și mereu am revenit la lăcomia orgolioasă. Găsim vaccinuri sau virușii și bacteriile pur și simplu dispar de la sine, în mod natural. Ne schimbăm apoi și reușim să vindecăm și pământul? Ne aduce această încercare împreună? Pentru o scurtă perioadă, poate că da, însă după, revenim la lăcomie, corupție, naționalism, rasism, inegalitate, fanatism, iresponsabilitate socială corporativă, sexism și multe altele.

În mod ideal, această epidemie ar trebui să fie un apel de trezire din partea Mamei Natură, pentru ca noi să avem în vedere să consumăm mai rațional, să încetinim ritmul zilnic, să ne bucurăm și să apreciem existența noastră, să susținem afacerile locale, să promovăm lucrul digital pentru a diminua numărul călătoriilor în interes de serviciu, să punem capăt tulburărilor politice, să prioritizăm cheltuielile politice, să punem capăt războaielor și investițiilor militare, să respectăm pământul și pe noi înșine. Să răspândim “global love” nu doar unul pentru celălalt, ci și pentru mediul înconjurător și ecosistemul nostru.

În ce fel poate compensa designul restrângerile aduse de contextul actual?

S-a întâmplat deja! Este o adevărată încântare să văd cum comunitatea designerilor se grăbește să facă schimbări – reproiectează și redimensionează capacitățile de producție pentru a face ventilatoare medicale; companiile de produse cosmetice de ultimă generație fabrică produse pentru igiena mâinilor și îmbrăcăminte pentru asistenți medicali și medici; designerii antreprenori folosesc imprimante 3D pentru a crea piese componente pentru măștile faciale de protecție ale lucrătorilor din linia întâi. Apar chiar modificări și în proiectarea și realizarea ușilor fără clanțe.

Interior deosebit, schițat de Karim Rashid

În ciuda distanțării sociale impuse, vom deveni o societate mai colaborativă și mai generoasă. Ceea ce m-a inspirat cel mai mult în perioada asta a fost să văd orașele mai liniștite și pustii, mai curate, pământul însuși mai curat, cu mai puțină poluare și mulți oameni care reconsideră povara capitalismului.

Capitalismul este o mașinărie ce a creat o dorință artificială de creștere perpetuă, dar consider că am putea avea o economie stabilă, care să genereze locuri de muncă și fără această creștere haotică. Ce este în neregulă cu o afacere mică care rămâne mică? De ce marile trusturi trebuie să arate acționarilor o creștere de 5% sau chiar de mai mult? Ar trebui să o lăsăm puțin mai moale și să facem mai puțin, să consumăm mai puțin, să avem grijă unul de celălalt și de planeta noastră.

Design by Karim Rashid

Design by Karim Rashid

Design by Karim Rashid

*Imaginile din articol sunt selectate și trimise de Karim Rashid
*Interviu tradus din limba engleză de Alexandra Badea

 

 

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.