Un apartament amenajat într-un stil modern, cu influențe scandinave, în care lumina abundentă devine personajul principal, ce se extinde pe 82 mp. S-a creat o atmosferă coerentă atât în ceea ce privește finisajele, cât și mobilierul, prin alegerea unor culori pastelate, accentuate de mici elemente de decor și corpuri de iluminat, iar meritul datorându-se arhitectei Cristina Micu.
Amenajarea s-a derulat pe parcursul a opt luni, rezolvându-se inițial cerințele de ordin tehnic, de compartimentare și funcționalitate. Au fost necesare modificări ale instalațiilor electrice și sanitare, precum și modificarea peretelui dintre living și bucătărie.
O altă cerință a beneficiarilor a fost includerea unei mese de dining, pentru serile cu cei dragi. Îi atrăgea și ideea de insula de bucătărie, însă nu voiau un open space total. Soluția arhitectei a fost eliminarea unei porțiuni din peretele separator dintre living și bucătărie, creându-se astfel o legătură între cele doua zone. Ușile armonice de sticlă permit delimitarea zonelor, vizual păstrându-se însă ideea de open space.
Bucătăria liniară îndeplinește eficient cerințele de depozitare, fiind dotată cu electrocasnice Franke și accesorii Hafele. În living s-a propus un mobilier minimalist, cu finisaje naturale, tapetul Wall&Decò (prin Delta Studio) din zona mesei de dining creând o zonă de accent.
Apartamentul era prevăzut cu o baie matrimonială și un grup sanitar, însă una dintre dorințele clienților a fost crearea unei zone de dus în grupul sanitar. A constituit o provocare faptul că suprafața încăperii era de doar 1.9 mp. Prin modificarea instalațiilor sanitare și realizarea unei nișe care are și rol de depozitare, s-a eficientizat spațiul și s-a creat zona de duș dorită. Pentru a lărgi vizual spațiul, s-au folosit finisaje cu aspect natural de la Venis și Porcelanosa și o oglindă bronze.
Oglinzile joacă un rol esențial în aceasta amenajare, fiind folosite atât oglinzi clare, cât și bronze, pentru amplificarea spațiilor acolo unde a fost necesar. Dispunerea oglinzilor în băi are un efect spectaculos.
Dormitorul matrimonial este pus în valoare de tapetul care întruchipează harta lumii de la Wall&Decò, finisajele fiind alese pentru a crea o atmosferă reconfortantă. Zona pentru make up, accentuată de o oglindă verticală dispusă pe toată înălțimea peretelui, alături de piesele de mic mobilier, sunt elementele care personalizează spațiul.
Un alt „truc” folosit de arhitectă pentru unificarea și armonizarea spațiului este folosirea aceleași nuanțe de parchet Egger în toate încăperile.
Holul înglobează o zonă generoasă de depozitare, spațiul fiind și aici amplificat prin oglinzi și nuanța albă a mobilierului. Piesa de rezistență o reprezintă peretele pentru biciclete, având o vopsea neagră cu efect de tablă de scris.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.