Blog/Culori living – obtinerea unei cromatici elegante
Ionut Butu 7 februarie 2019
16897
Culori living – obtinerea unei cromatici elegante
Livingul este zona cea mai reprentativa a unei locuinte si, de multe ori, spatiul cel mai elaborat in cadrul unui proiect de amenajare interioara. La configurarea acestuia participa numeroase elemente estetice, precum forme, texturi, culori living, lumini. Acestea isi aduc aportul la crearea unui ambient echilibrat si atragator, care gazduieste momentele de intalnire si destindere
In proiectul de amenajare, culorile livingului ocupa un loc important in definirea atmosferei generale. Alaturi de formele si texturile asociate, culorile dau pulsatie spatiului, creand ambiente dinamice si atragatoare.
Din punct de vedere cromatic, reusita unei amenajari o da echilibrul intre toate culorile folosite – proportia fiecareia si modul de amplasare in spatiu. Subtilitatea si rafinamentul se obtin atunci cand se mizeaza pe o gama cromatica bogata si pe o gradatie a nuantelor, de la neutru la intens.
Orice amenajare de calitate mizeaza pe tonuri neutre si culori active. Chiar si in cazul unei amenajari lipsite de culoare, jocul scenografic cu lumina poate crea o pulsatie intensa a spatiului.
Tendintele anului confirma apetenta pentru o cromatica cat mai elaborata si pentru folosirea culorilor saturate. In sprijinul acestora intervin numeroase elemente de detaliu sofisticate.
Exista mai multe optiuni de integrare pentru culori living: suprafete ample de culoare, accente de culoare sau elemente mozaic ce aduc laolalta o multitudine de culori si nuante. Toate acestea tind sa fie asociate in formule inedite ce dau spatiului complexitate si subtilitate.
CULORI LIVING – SUPRAFETE AMPLE
Atunci cand se mizeaza pe suprafete ample de culori saturate, acestea preiau rolul elementului vizual cel mai puternic al amenajarii. Celelalte elemente ale livingului se subordoneaza acestor suprafete de culoare. Se poate miza pe neutralitatea culorilor folosite in continuare, sau pe un joc de nuante si accente ce dezvolta tema culorii principale.
In proiectul de mai sus de amenajare a livingului, peretele este tratat intr-o nuanta dominanta de albastru. Prin complementaritate, acestuia ii sunt asociate culorile neutre ale pardoselii si mobilierului. Covorul si mobilierul diningului introduc o usoara vibratie spatiului.
Interior cu canapea Bontempi
Tonurile sobre de gri si negru ale amenajarii de mai sus sunt inscrise intr-o dinamica eleganta prin asocierea cu suprafete ample de albastru marin si verde pamantiu. Accentele de culoare (galben), grafismele monocrome si obiectele de arta creeaza pulsatii intermediare.
Amenajare living – arh. Cristina Micu. Proiect prezentat in albumul Lifestyle Design Interior 2019
Zona diningului din cadrul proiectului realizat de Cristina Micu se remarca printr-un perete dominant, in tonuri pamantii saturate. In continuare, elementele amenajarii continua gama cromatica prin pasteluri neutre si texturi naturale – lemn in doua formule. Corpul de iluminat si piesele metalice ale mobilierului constituie accente bine integrate in atmosfera generala.
CULORI LIVING – ACCENTE PUNCTUALE
Accentele de culoare sunt un element de design foarte des intrebuintat. Acestea pot scoate un spatiu din anonimat, imprimand dinamica prin intensitatea culorii. Cel mai adesea, un obiect de mobilier poarta rolul de accent cromatic.
Amenajare living, arh. Irina Radu, iDecorate. Pardoseala este realizata din rasina epoxidica
Amenajare living cu accente de galben, proiectat de Alfa Invest
Amenajarea realizata de Irina Radu foloseste culoare din belsug, insa pastreaza o neutralitate generala care evidentiaza accentul cromatic dat de canapea. Acestuia i se asociaza si un accent de textura reprezentat de masuta din lemn brut.
Folosind aceeasi culoare, amenajarea alaturata introduce doua accente prin draperii si fronturi de mobilier.
Amenajare living open space, arh. Carmen Tanase (proiect prezentat in albumul Lifestyle Design Interior 2019)
Amenajarea acestui living open-space mizeaza pe un accent de culoare principal – canapeaua de culoare rosie. In continuare, mai multe elemente prelungesc gradual vibratia introdusa de aceasta: masa cu blat negru lucios, scaunele cu tapiterie albastra, accentele metalice ale mobilei si sistemului de iluminat.
CULORI LIVING – ELEMENTE “MOZAIC”
Elementele cromatice mozaic sau compozit reprezinta un deliciu al designului contemporan. Acestea vin sa defineasca ambiente cu un puternic caracter scenografic. Regasim astfel de formule in designul tapetului decorativ ce poarta de multe ori imprimeuri large-scale cu motive vegetale sau geometrice. Totodata, tapiteria mobilierului sau covoarele livingului folosesc o cromatica bogata. Nu in ultimul rand, mozaicul “clasic” se reinventeaza, oferind accente savuroase de culoare pentru living sau spatii adiacente.
Amenajarea de mai sus dezvolta o cromatica elaborata, pornind de la tapetul floral supradimensionat in tonuri de rosu si maro violet. Canapeaua albastra aduce, prin complementaritate, un accent de culoare. Acesta este sustinut elegant de accentele metalice, care realizeaza tranzitia intre culorile dominante ale amenajarii. Textura canapelei introduce o vibratie binevenita compozitiei generale. Restul finisajelor abordeaza tonuri neutre care sustin jocul cromatic amintit.
Acest detaliu de living dezvolta culoarea dominanta a amenajarii – indigo temperat – intr-un mozaic elaborat. Mozaicul mizeaza pe combinarea mai multor culori, forme si texturi pentru un efect vizual deosebit. Forma tip fagure, piesele fatetate si finisajul lucios pun in evidenta acest joc cromatic.
Detaliu living cu mozaic de la Porcelanosa
Daca tapetul cu motive vegetale este un element de design de maxima actualitate, nici sursa prima de inspiratie nu este neglijata. Din contra, tendintele actuale in design afirma si o orientare puternica spre elementele naturale. Amenajarea de mai jos, cu linii simple dar rafinate, integreaza culoarea in living printr-un fundal de vegetatie bogata. Cu multa abilitate, culoarea rafinata a scaunelor aduce accente subtile amenajarii. Masa tratata in negru confera stabilitate compozitiei.
Interior cu masa Tom si scaune Malik de la Bontempi
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.