Blog/Cersaie 2021 – Cele mai noi tendințe și inovații în designul de interior
Stasencu Sabrina 9 octombrie 2021
4555
Cersaie 2021 – Cele mai noi tendințe și inovații în designul de interior
Ediția cu numărul 38 a târgului Cersaie de la Bologna a dezvăluit o diversitate atrăgătoare de modele, dimensiuni și tehnici inovatoare, iar după absența de anul trecut, vizitatorii au fost cu adevărat încântați să revină la cel mai mare târg de plăci ceramice și obiecte sanitare din Europa.
Producătorii din întreaga lume au prezentat, preț de 4 zile, între 27 și 30 septembrie, cele mai noi colecții de plăci ceramice, obiecte sanitare și mobilier de baie cu care vor veni pe piață în anul 2022. Astfel, în contextul socializării responsabile și a vizitelor la standurile partenerilor noștri, am “tras cu ochiul” la cele mai noi tendințe propuse de furnizori precum Porcelanosa, Argenta sau Keope și ne-am făcut o idee generală despre cum va arăta anul 2022 pentru designul de interior.
În multitudinea de ambiente și propuneri de amenajări prezentate de producători, am identificat câteva tendințe importante ce vor contura spațiile interioare ale anului ce urmează și am admirat idei îndrăznețe și unice. Producătorii urmăresc să reîmprospăteze curente valoroase ale trecutului în viziuni de actualitate, prin tehnologii ultra-moderne și estetică desăvârșită.
În afară de design și aspect, producătorii pun foarte mult accent pe calitatea produsului și pe fiabilitatea materialului, iar în ultimul timp se observă o aplecare spre conceptul de “eco-friendly” și materiale antibacteriene. Acest nou trend responsabil denotă o atenție deosebită atât față de clientul final, cât și față de mediul înconjurător.
TERRAZZO – frumusețe atemporală
Modelul terrazzo își are originea in Italia secolului 18 și a devenit mai popular în perioada Art Deco, între anii 1920-1940, în clădirile publice din Regatul Unit. De atunci, terrazzo a avut perioade de glorie și perioade în care a lăsat loc altor modele de plăci ceramice să strălucească, însă versatilitatea și eleganța fără seamăn i-au croit un drum sigur în universul designului de interior.
Așadar, terrazzo revine în forță și este prezentat la Cersaie în diferite dimensiuni și culori, fiind una dintre vedetele târgului de la Bologna. Noi am admirat noile modele terrazzo cum ar fi colecția Omnia – Ceppo Grey de la Keope, sau colecțiile Trento și Gallery de la Porcelanosa.
ELEMENTELE NATURALE – liantul dintre interior și exterior
În continuare și mai mult ca niciodată, se pune accent pe finisaje naturale care aduc exteriorul în intimitatea căminului, conferind o senzație de comuniune cu elemente precum lemnul sau piatra. Într-un fel sau altul, ne întoarcem la rădăcini, iar noile colecții de plăci ceramice cu aspect de piatră și lemn transcend granița dintre exterior și interior.
Aspectul de piatră naturală, în special marmura, va fi și în 2022 în trend, iar acest lucru a fost vizibil în noile colecții cu care furnizorii au venit pe piață: colecțiile Elegant, Petro sau Loft de la Porcelanosa, Linz sau Gravel de la Argenta și colecția Omnia de la Keope. Toate aceste serii reflectă într-un mod unic bogățiile pământului.
De asemenea, Coverlam vine cu noutăți în dimensiuni maxi de până la 100×300 cm: plăcile Iceberg, Capraia sau Arabescato Oro.
Noile modele de plăci ceramice cu aspect de lemn redefinesc estetica și aduc un look fresh în designul clasic al lemnului. Keope vine cu modele îndrăznețe, iar Porcelanosa rescrie stilul clasic într-un mod fin și elegant.
METALUL – accente masculine impunătoare
Un alt trend ce se face observat din plin anul acesta sunt plăcile ceramice cu aspect metalic. Cei de la Coverlam au expus în standul lor piesa-vedetă ce a atras privirile ca un magnet – Distrito Zinc, iar colecția Steel de la Porcelanosa propune nuanțe intense metalizate, ce aduc un aer profund industrial și masculin în ambient.
FORMELE GEOMETRICE – posibilități infinite
Formele geometrice sunt în trend și anul acesta, iar modelele prezentate la Cersaie Bologna sunt extrem de diverse și îmbietoare. De la romburi la cercuri, în nuanțe neutre sau vibrante, plăcile ceramice cu motive geometrice sunt, fără dubiu, atractive și insuflă un caracter aparte ambientului.
Cu un design surprinzător, plăcile ceramice geometrice vor aduce acel element artistic într-o încăpere și vor îmbrăca spațiul într-un stil contemporan surprinzător.
FLORAL ȘI JUNGLE – nevoia de comuniune cu natura
Modelele florale au atras privirile vizitatorilor la Cersaie, fiind un alt semn evident al nevoii de comuniune cu natura înconjurătoare. Feminine și delicate, motivele florale au un caracter rafinat, ce aduc un aer poetic în amenajarea spațiului.
Cei de la FAP Ceramiche au adus pe piață o serie de plăci ceramice prin care omagiază și evocă gingășia florilor, aducându-le în prim plan în ambiente.
De asemenea, plăcile ceramice cu motive “jungle” sunt o opțiune din ce în ce mai căutată și îndrăgită. Designul realist și fresh face ca aceste plăci să fie o alegere potrivită pentru cei care doresc o încăpere ieșită din comun și plină de șarm.
METRO TILES – estetică din subterane
Denumirea de plăci “metro” își are originea la începutul secolului 20, când acest tip de plăci erau utilizate cu precădere în stațiile de metrou londoneze și new-yorkeze. În prezent, ele continuă să fie folosite în designul de interior, într-o multitudine de culori sau combinații de culori, pentru un aspect șic și ușor tradițional. Noile colecții de plăci metro de la Argenta ne-au încântat privirile la Cersaie și am concluzionat că ele vor continua să atragă prin designul unic și prin șarmul plin de culoare.
NUANȚELE MARINE – prospețime în design
Pe lângă culorile neutre și nuanțele naturale, precum crem, bej sau gri, am întâlnit anul acesta la Cersaie o predilecție spre nuanțe marine, cu inserții turcoaz sau de smarald. Prezente atât în designul plăcilor ceramice cu aspect de marmură, cât și la cele cu aspect metalic, albastrul și verdele marin își fac apariția printre trendurile actuale cu o prestanță ireproșabilă.
Așadar, plăcile ceramice în nuanțe marine propun o estetică proaspătă și revigorantă, pentru un ambient primitor și modern.
TEHNOLOGIA ÎNTÂLNEȘTE DESIGNUL
Fără dubiu, estetica joacă un rol esențial în amenajare, însă aceasta nu ar mai însemna mare lucru fără un produs de calitate, fabricat utilizând cele mai noi tehnologii. În acest sens, producători precum Porcelanosa sau Argenta au dezvoltat colecții inovatoare, testând limitele materialelor. Noua tehnologie SOLIDKER de la Porcelanosa se referă la o colorare în masă (full body) a plăcii în profunzimea sa. Atât suprafața plăcii, cât și corpul acesteia sunt compuse din același material, rezultatul fiind o rezistență mai mare la trafic, impermeabilitate sporită și întreținere mult mai facilă.
Butech, parte a grupului Porcelanosa, a prezentat la Cersaie “Floating Stairs”, o tehnologie revoluționară ce permite scărilor să dea senzația de plutire, asigurând astfel un design ultra-minimalist, cu efect maxim.
Cei de la Argenta au dezvoltat prima colecție de plăci ceramice antibacteriene – Carpenter. Cu focus pe inovație și funcționalitate, colecția Carpenter este disponibilă în 5 culori neutre, monocrome (Albar, Taupe, Grey, Pearl și Dark). Datorită suprafeței antimicrobiene, se pot elimina până la 99% din bacterii, făcând colecția Carpenter foarte potrivită pentru spitale, școli sau restaurante, unde traficul este intens, iar igiena, vitală.
CUPRU ȘI AURIU – finisaje prețioase
Fie că vorbim despre un aspect lucios sau mat, cuprul și auriul au fost omniprezente la Cersaie anul acesta. Formele rotunde sau cele pătrate ale obiectelor sanitare sunt elegant puse în valoare de finisajul auriu, combinat armonios cu lavoare negre, iar cuprul șlefuit, pe de altă parte, conferă un aspect solemn și masculin unei baterii.
Nu au lipsit din peisaj nici obiectele sanitare cu finisaj cromat sau negru mat, toate cu un “twist” modern și cu o estetică impresionantă, ce vor duce designul băii la un nou nivel.
Sub îndemnurile producătorilor “Feel Together Again” sau “Follow your Vibes” citite printre standuri și simțite de fiecare din noi la nivel personal, am petrecut 4 zile la Cersaie aflând, cu fiecare pas, care va fi viitorul designului de interior în anul 2022.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.