Blog/Cand mozaicul devine Arta – Bisazza la CERSAIE 2015
Delta Studio 5 octombrie 2015
6802
Cand mozaicul devine Arta – Bisazza la CERSAIE 2015
Am fost nerabdatori sa ajungem la standul Bisazza de la Cersaie 2015, lansarile acestora fiind mereu spectaculoase. Curiozitatea ne-a fost rasplatita cu o amenajare demna de galeriile unui muzeu de arta – designeri celebri semneaza colectii inovatoare, in stiluri unicat, ce se adauga portofoliului exclusivist al companiei italiene.
Preview-ul pentru anul 2016 enumera mozaicuri create de nume celebre din domeniu, ca Studio Job, Patricia Urquiola, Marcel Wanders, Tricia Guild si Carlo Dal Bianco, plus doua linii noi din colectia CEMENTILES, semnate de Tom Dixon si India Mahdavi.
COLECTIA MOSAICO 2016
MARCEL WANDERS
Designerul a creat imprimeul Tulips Grey, o reinterpretare contemporana a traditionalei lalele olandeze. Pe un fundal gri, ornamentul de lalea gigant (creat digital) domina decorul de mozaic din sticla taiata manual, dupa o tehnica artizanala. Inovatoare este si sticla mata, introdusa acum de Bisazza in colectiile sale.
STUDIO JOB
Noul decor Perished creat de Studio Job are un stil neogotic: imprimeul grafic include schelete de animale reale si imaginare, intr-un dans ironic al mortii. Designul creat digital este disponibil in doua versiuni – Perished White si Perished Rose Gold, cel din urma realizat din placi de mozaic din aur rosu, introdus pentru prima oara intr-un decor.
PATRICIA URQUIOLA
Scene din viata rurala a secolului al XVIII-lea sunt incluse in modelul Jardin Gris, creat cu aur alb si mozaic de sticla, expus la Cersaie in versiunea cu gri. Designerul spaniol interpreteaza una dintre cele mai faimoase teme din lumea textilelor franceze: Toile de Jouy.
CARLO DAL BIANCO
Modelele de mozaic imaginate de designerul italian sunt inspirate de curentul romantic si evoca lumea florilor intr-o maniera delicata: Fabric Blue Oro si Fabric Rose Oro sunt clasice, iar Dalia Blu este un model contemporanizat.
TRICIA GUILD
Fondatoarea companiei britanice Designers Guild este un nume puternic in sfera designului mondial. Colaborarea cu Bisazza mizeaza pe motive florale, cu imprimeuri sofisticate, ce pastreaza un aer poetic si rafinat: cascade de flori, oaze exotice si compozitii naturale pline de romantism.
COLECTIA CERAMICA 2016
MARCEL WANDERS
Placile ceramice reliefate Frozen Garden sunt disponibile in finisajele Gold si Platinum, create din aur si platina, dupa tehnici traditionale de prelucrare a metalelor pretioase. Decorurile pot fi imbinate cu placi albe sau negre, rezultand placaje pline de eleganta.
COLECTIA CEMENTILES 2016
TOM DIXON
Noua linie semnata de faimosul designer englez are un stil grafic Pop si este disponibila in doua dimensiuni – patrate de 20×20 cm si hexagoane de 20×23 cm, toate fabricate 100% manual. Elementele decorative sunt o reinterpretare artistica a elementelor iconice londoneze: caramizi, tevi, picaturi de ploaie sau fisuri in asfalt.
INDIA MAHDAVI
Colectia exprima universul creativ, eclectic, ludic si usor satiric al designerului francez. Motive optice grafice, cu linii simple, combinatii indraznete de culori pure, compun decoratiuni inspirate de cultura Pop a anilor ’70.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.