BLACK OR WHITE?Amenajare cu note masculine

Știm deja că amenajarea unui cămin presupune mai mult decât simpla poziționare a anumitor corpuri de mobilier în locurile potrivite sau decorarea spațiului cu elemente decorative. Toate acestea, alături de paleta cromatică, de diversitatea texturală și de calitatea materialelor folosite trebuie să se regăsească într-un echilibru perfect, într-o coerență elegantă și într-o sinergie totală.

Un proiect ce reușește să întrunească toate cerințele de mai sus este casa UAD. Preluat în stadiul „la roșu” de biroul de arhitectură Ștefan Bugalete din Iași, proiectul se remarcă prin stilul puternic masculin, infuzat de accente industriale remarcabile. Casa a fost gândită pentru un cuplu tânăr, pe o suprafață de 85 mp. Amenajarea a durat un an.

Amenajare în note reci - living - Bugalete Stefan

Dorința beneficiarilor a fost aceea de a avea un design modern, cu linii simple și culori cât mai închise. Proiectul reprezintă un spațiu de locuit practic și funcțional, ce păstrează linii de design simple și moderne, conturate de nuanțe foarte închise. Punctele forte sunt reprezentate de spațiile largi și luminoase și de ferestrele de dimensiuni mari, care favorizează pătrunderea unei cantități mari de lumină în interior.

În ceea ce privește distribuția camerelor, living-ul, inima căminului, se remarcă prin generozitatea spațiului, în care peretele situat în spatele televizorului este punctul central de interes. Placat cu panouri furniruite cu stejar, distribuite pe verticală, acest element scoate în evidență întreaga amenajare, printr-un contrast controlat.

S-a păstrat ideea unei compartimentări open space, însă bucătăria și livingul pot fi separate cu ușurință prin panouri glisante.

Zona destinată bucătăriei a fost amenajată pe baza principiilor de funcționalitate, păstrând însă și aici stilul modern, cu accente masculine ale întregului proiect.

Amenajarea a pornit de la insula realizată din riflajele din MDF ce creează un joc de verticalitate deosebit. Blatul acesteia este o operă de artă în sine. Realizat din quartz pe comandă specială, adus tocmai din Iran, blatul înnobilează aspectul și atmosferă zonei de gătit.

Pentru zona dormitoarelor arhitectul Ștefan Bugalete a optat pentru ideea unui perete similar celui din living, din panel furniruit, unde au fost adăugate finisaje textile din catifea. Astfel, spațiile de odihnă au fost gândite cu scopul de a da naștere unei atmosfere calde și odihnitoare.

Sfatul arhitectului:

Ideală ar fi aplicarea unui truc în vederea realizării amenajării interioare, mai precis, punerea în valoare a întregului spațiu, prin diverse linii și jocuri de nonculoare, cu scopul de a compensa eventualele neajunsuri / puncte slabe. Trucul utilizat aici a constat în valorificarea cromaticii cu note masculine și moderne, prin utilizarea unor texturi și materiale fine și plăcute la atingere, cum ar fi blana și catifeaua.

Băile continuă linia modernă și aparent rece a amenajării, prin intermediul unor elemente bine definite. Pentru placare s-au folosit lastre de marmură de mari dimensiuni, alături de un mozaic elegant realizat tot din marmură, de culoare neagră. Majoritatea obiectelor sanitare au fost achiziționate de la Grohe.

Echilibrarea și omogenizarea imaginii de ansamblu

Provocarea proiectului a constat în utilizarea echilibrată a nuanțelor de negru și gri, în așa fel încât rezultatul final să nu fie caracterizat de ostilitate. Aceste tonuri desaturate pot da naștere unei amenajări fade, dacă nu sunt combinate corespunzător. Folosite însă într-un mod cât mai responsabil, creativ și bazat pe cunoștințe, pot completa cu succes orice amenajare, scoțând-o din anonimat.

„Negrul nu este neapărat o nonculoare, ci mai mult un accent, creat cu scopul de a unifica și contura design-ul final. Utilizarea nuanțelor de negru întregește atmosfera și poate împreuna o multitudine de piese ce nu pot lucra independent.”, spune arhitectul Ștefan Bugalete

Amenajare în note reci - living - Bugalete Stefan

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.