Colectii in Culorile Pantone pentru 2016 – Serenity si Rose Quartz
Pentru prima data, Pantone, autoritatea mondiala in lumea culorilor, a ales doua nuante pentru a fi culorile anului 2016 – PANTONE 15-3919 Serenity si PANTONE 13-1520 Rose Quartz. Este o alegere simbolica – juxtapuse, Rose Quartz si Serenity compun un echilibru intre tonul de roz bland si albastrul linistitor, evocand o senzatie de pace si liniste.
Rose Quartz este un ton suav, dar cu putere de convingere, ce exprima compasiunea, calmul, iar Serenity este o culoare usoara, lina precum cerul senin, ce aduce sentimente de relaxare. Intalnirea dintre cele doua nuante Pantone 2016 doreste sa transmita calm si serenitate intr-o perioada incarcata de evenimente tulburi.
Designerii din industria modei si a designului au inclus deja obiecte in aceste nuante in creatiile lor. Iata o selectie de produse de la cei mai importanti furnizori ai nostri:
Canapeaua Sanders de la Ditre Italia este o noua canapea modulara, ce ofera libertate totala de rearanjare, in functie de necesitatile momentului, prin pernele de diferite dimensiuni si forme.
Scaunul Athena de la Arketipo, cu un design semnat de Mauro Lipparini, se evidentiaza prin textura tapiteriei si contrastul dintre zona superioara si delicatetea picioarelor metalice. Forma spatarului asigura ergonomie si confort.
Lampile Binic de la Foscarini, create de designerul francez Ionna Vautrin, sunt mici dar pline de personalitate, atragand atentia prin forma poetica si prietenoasa. Perechea de lampi Binic Aqua si Pink aduce un aer primavaratic si pastelat interiorului.
Baia e-Motion de la Formmat, varianta din MDF vopsit bleu mat, este un mobilier de baie ce raspunde nevoii contemporane de versatilitate si confort – principalul atu al conceptului este posibilitatea de personalizare continua, prin schimbarea elementelor decorative.
Parchetul triplu stratificat Karelia, prin colectia Idyllic Spirit, reflecta frumusetea nuantelor anului 2016 in frasinul lacuit. Karelia Ash Blue Lilly si Karelia Ash Pale Peach ofera caracter interioarelor, oferind scheme cromatice pline de personalitate.
Tesaturile BIELLA OCEAN & CAPRI de la Designers Guild transpun frumusetea culorii bleu intr-o lenjerie de pat extrem de confortabila, menita sa relaxeze prin atingere si nuanta.
Noua colectie de covoare, poufuri si perne SILAÏ de la Gan Rugs, a fost aleasa finalista Spaniei la ELLE Decor International Design Awards 2015, ce vor fi anuntate in aprilie 2016. Este o colectie plina de viata ce imbina volume, texturi si nuante pastelate.