Blog/Reimaginarea băii: Colecția Sonar a brandului Laufen setează noi standarde
Stasencu Sabrina 13 februarie 2021
6053
Reimaginarea băii: Colecția Sonar a brandului Laufen setează noi standarde
Datorită materialului SaphirKeramik dezvoltat de Laufen, colecția Sonar pentru camera de baie aduce pe piață noi lavoare care oferă oportunități de design inovatoare.
Fiind câștigătoarea unui premiu iF Design, colecția Sonar oferă acum o varietate mai mare de produse, prin mărirea portofoliului deja existent de lavoare, dar și prin adăugarea unor noi obiecte sanitare: căzi freestanding, vase de toaletă și un bideu. Pentru desăvârșirea colecției, Laufen a creat și o linie de mobilier pentru baie.
În ultima vreme, a existat impresia că lavoarul și-a atins limitele naturale de design deoarece materialele ceramice clasice, utilizate în camera de baie, puteau fi folosite pentru producerea unei game limitate de forme. Acest lucru impunea anumite constrângeri atât funcționale, cât și din punct de vedere estetic.
Atunci când a dezvoltat colecția Sonar, compania Laufen s-a concentrat în special pe explorarea noilor soluții care pot fi create cu ajutorul materialului inovator SaphirKeramik. Inovația constă într-un material care este deopotrivă dur și maleabil și care permite designul unor obiecte sanitare cu margini subțiri (3-5 mm), cu linii fine și elegante.
Pe lângă aspectul îmbunătățit al obiectelor sanitare, un alt avantaj al designului folosind SaphirKeramik este utilizarea a mai puțin material, fiind așadar ecologic și sustenabil. De asemenea, datorită formelor subțiri, obiectele sanitare din SaphirKeramik pot fi folosite cu succes în amenajarea băilor de mici dimensiuni.
Pentru colecția Sonar, spre exemplu, materialul SaphirKeramik a facilitat dezvoltarea unui lavoar dublu de 1000 milimetri, care este la fel de lat ca un lavoar standard, de dimensiuni mai mari.
Ca rezultat, lavoarele duble pot fi instalate acum chiar și în băile cu suprafețe reduse, în apartamentele de oraș, fără a le afecta performanțele sau dispunerea celorlalte elemente în spațiul băii.
De asemenea, Laufen deține în colecția Sonar singurul lavoar cu piedestal, care, în ciuda amprentei sale mici, ascunde toate elementele de instalații, o caracteristică utilă în cazul proiectelor de renovare.
SaphirKeramik redefinește regulile estetice în designul băilor
Nu doar funcționalitatea, dar și regulile esteticii au fost rescrise cu ajutorul materialului SaphirKeramik.
Patricia Urquiola, designer-ul de renume internațional cu care Laufen a colaborat, a reușit să își pună amprenta asupra colecției Sonar, creând toate lavoarele din această colecție în forma literei “D”, de formă semi-ovală. Acest design unic este completat în unele cazuri de o parte frontală în pantă, sau de o linii tridimensionale subtile pe suprafața exterioară a lavoarelor.
Inspirația Patriciei Urquiola pentru textura care scoate în evidență aspectul delicat al materialului SaphirKeramik a fost dată de modul în care sunetul se propagă în apă. Astfel de forme și suprafețe ceramice îndrăznețe nu au mai existat până în prezent într-o baie.
Un detaliu inovator adăugat ulterior este baza lavoarelor cu o pantă marginală care captează ușor apa printr-o adâncitură transversală. Din această pantă, apa este condusă spre o scurgere ascunsă sub un capac din SaphirKeramik ce poate fi îndepărtat.
Noile articole completează colecția Sonar
Colecției deja consacrate i se alătură un nou lavoar de 600 milimetri lățime și unul de 1000 milimetri lățime, cu variante de montaj pe perete (suspendate) sau pe blat. Fiecare are un exterior clasic, neted, fară striațiile existente la celelalte obiecte sanitare din aceeași colecție.
Un alt obiect sanitar nou sosit în colecția Sonar este cada ovală freestanding, cu dimensiuni de 1600 x 815 x 535 milimetri. Aceasta este dotată cu orificii pentru bateria de cadă și duș. Exteriorul său subțire este finisat cu textura distinctă ce amintește de undele sonore.
Pentru o experiență completă la cele mai înalte standarde, brandul Laufen a creat două accesorii ce sporesc confortul și relaxarea: o savonieră care se atașează de marginea căzii și servește ca suport pentru articolele esențiale de îngrijire corporală și tetiera-suport pentru spate pentru răsfăț desăvârșit. Aceste accesorii pot fi combinate și cu căzile de baie Sentec din colecțiile Val și Ilbagnoalessi.
Sonar și-a mai îmbogățit gama de produse cu un vas WC pe pardoseală și unul suspendat, ambele rimless, și cu un bideu.
Obiectele sanitare din colecția Sonar sunt completate armonios de piesele de mobilier pentru baie din aceeași colecție, concepute de aceeași Patricia Urquiola. Cu un design auster și minimalist, acestea se alătură colecției pentru a crea un ambient al băii unitar și complet, ce poartă semnătura gamei de baie Sonar. Piesele de mobilier sunt disponibile în mai multe nuanțe: auriu, cupru, titan sau Nero Marquina – aspect de marmură neagră cu inserții albe.
Noul material SaphirKeramik permite o abordare revoluționară a obiectelor sanitare, ducând astfel designul interior la următorul nivel. Calitățile superioare ale materialului au permis noi abordări stilistice, imposibil de luat în calcul în trecut, și au setat noi trenduri în amenajările de baie.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.