Blog/Simbioză între industrial și minimalist într-un spațiu de 112 mp
Claudia Coteanu 20 noiembrie 2019
2756
Simbioză între industrial și minimalist într-un spațiu de 112 mp
Un proiect ce prezintă o simbioză între stilul industrial și cel minimalist (cu o predominanță a celui din urmă), rezultată din cromatica bazată pe griuri. Juxtapunerea de finisaje calde – lemn, textile – și reci – metal, beton aparent – domină întreaga amenajare. Amenajarea, extinsă pe o suprafață de 112 mp, a fost realizată de arhitecta Alina Florea.
Amenajarea a pornit de la nevoia de a obține un spațiu funcțional, luminos și aerisit, în care să fie eliminate compartimentările inutile. Modul în care erau poziționați inițial pereții de compartimentare permitea ca stâlpii masivi ai structurii să aibă o prezență dominantă în interior, permițând ca o grindă masivă să traverseze inestetic tavanul livingului. În plus, modul de acces în unele spații nu favoriza o mobilare eficientă, neexistând suficiente zone de depozitare.
Dormitorul matrimonial a fost reconfigurat, prin introducerea unui perete despărțitor care să permită crearea unei alveole în spatele patului, loc pentru un dressing generos (încă una dintre solicitările beneficiarilor).
Livingul este dominat de o canapea generoasă, plasată central în raport cu peretele alb pentru proiecții video și bucătărie. Mobilierul este unul minimalist, cu linii drepte, curate. Tradiționala bibliotecă este înlocuită prin câteva volume suspendate, plasate pe peretele tratat cu o tencuială decorativă gri. Soluția a fost eliminarea peretelui de gips carton dintre bucătărie – living și renunțarea la ușa de acces din hol către bucătărie. S-a creat astfel o alveolă în care funcționează acum bucătăria și locul de luat masa de tip insulă, cu deschidere directă spre living.
Holul a fost gândit ca zonă de trecere către dormitoare și băi, dar și ca spațiu funcțional pentru depozitarea ascunsă a mașinilor de spălat și uscat rufe.
Clienții și-au dorit un open space pentru living și bucătăria care era inițial separată. Un spațiu larg deschis este însă mai potrivit stilului lor de viață – întâlniri cu prietenii, cine gătite împreună sau seri de vizionat filme. Zona de home cinema (una dintre cerințele clienților) este caracterizată de coborârea tavanului, reușindu-se astfel mascarea grinzii ce traversa inițial spațiul.
Pentru mobilier s-au folosit materiale cu texturi similare lemnului, potrivite cu nuanțele de gri ale betonului aparent și metalului, prezența rece a celor din urmă fiind temperată de covoare și țesături naturale.
În zona bucătăriei, accentul este pus pe insula de lucru, folosită și ca masă de dining. Alura industrială este dată de materialul cu aspect de beton și picioarele metalice albe. Hota pentru insula Franke FPL 457, din oțel inoxidabil, alături de corpul de iluminat suspendat, custom made, completează inspirat decorul. Corpul de iluminat este fabricat din lemn și placat cu un material similar tencuielii decorative din living.
Pentru băi, proprietarii și-au dorit o schimbare completă a modului de funcționare, fiind nemulțumiți de aspectul și de modul inițial de dispunere a obiectelor sanitare. În baia matrimonială, amplasarea unei căzi freestanding a fost posibilă prin repoziționarea vasului de WC. S-a dorit adăugarea unui bideu și a unui blat generos, care să susțină două lavoare.
Din punct de vedere cromatic, în decorul creat predomină nuanțele neutre de gri și bej. Pentru pardoseală s-a folosit o gresie cu tentă industrială (în zonele utile – băi, bucătărie, hol) și parchet de lemn (în spațiile de locuit – dormitoare și living).
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.