Blog/Reamenajare în stil contemporan pentru o casă specifică anilor 90
Claudia Coteanu 21 octombrie 2019
7945
Reamenajare în stil contemporan pentru o casă specifică anilor 90
O casa P+1+M construită în perioada anilor 90 este regândită pe o suprafață de 200 mp astfel încât să corespundă nevoilor noilor proprietari, într-un stil de amenajare ce îmbină elemente Mid Century Modern cu minimalismul scandinav. Această amenajare a fost realizată de arhitecții Adi Aloman și Cosmina Aloman.
Prima cerință a clienților a fost legată de recompartimentare deoarece, în varianta inițială, casa era segmentată în mai multe camere, ceea ce s-a dovedit nepractic și deloc în asentimentul lor. Ca stil de decor, și-au manifestat preferința pentru spații aerisite și deschise, într-o cromatică neutră, cu mult lemn – un minimalism temperat.
Fiindrealizată în anii ’90, construcția reflectă spiritul și arhitectura acelei perioade. Pentru a fi adusă în contemporan, și pentru a reflecta dorințele și stilul de viață ale noilor proprietari, s-a renunțat la toate elementele și artificiile demodate. S-a propus o abordare minimalistă, cu spații deschise și fluide, în finisaje neutre, calde, punctate pe alocuri de pete de culoare.
În lobby s-au folosit nuanțe deschise și un perete de cărămidă aparentă albă. Consola în stil Mid Century Modern (realizată la comandă după schițele KiwiStudio) și oglinda din cupru, echilibrează atmosfera și aduc un strop discret de eleganță.
Inițial, parterul și etajul erau împărțite în camere mici și nepractice. La parter se aflau bucătăria, cămara, livingul și casa scării izolată prin pereți. Din această cauză, spațiul era întunecos, iar fluxurile de circulație destul de greoaie. La etaj, dormitorul matrimonial nu avea baie proprie, nici cameră pentru dressing, ca în varianta actuală. Casa a trebuit regândită practic de la zero – atât parterul, cât și etajul au fost recompartimentate în încăperi mai spațioase, mai bine luminate și ventilate.
În prezent, parterul de 100 mp cuprinde un lobby cu o cameră de depozitare, de unde se intră în livingul open space, foarte generos ca dimensiuni. Lobby-ul, fiind prima încăpere a casei, este gândit ca un spațiu de detensionare, care să scuture toate grijile celor care pășesc în interior.
Inițial, șemineul era dispus inestetic în mijlocul livingului. Astfel, s-a decis mutarea sa într-un loc mai retras și reîmpărțirea spațiului în trei zone: media (zona de canapea+TV și șemineu), dining și bucătărie. Cele trei funcțiuni au fost gândite unitar din punct de vedere al designului, pentru că spațiul trebuie să funcționeze ca un întreg, atât din considerente practice, cât și estetice. S-a propus un stil minimalist, cu reminiscențe scandinave prezente în accentele de cărămidă aparentă, petele de culoare și cromatica ce folosește din plin nuanțe calde de stejar.
Întreaga amenajare, de altfel, explorează o paletă neutră, cu mult lemn, alburi și griuri, dinamizate pe alocuri de accente de culoare. Doar camera copilului face excepție, desigur, aici alegându-se pasteluri și galben aprins, în contrast cu mobilierul.
Amenajarea a durat aproape un an și a presupus intervenții extinse: hidroizolație, acoperiș, recompartimentare, recondiționarea pereților, refacerea traseelor electrice, refacerea și modernizarea fațadei.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.