Blog/Stil nonconformist într-un Penthouse din București
Claudia Coteanu 13 august 2019
2730
Stil nonconformist într-un Penthouse din București
Un penthouse cu suprafața totală de 380 mp dispus pe trei niveluri, amenajat pentru un cuplu nonconformist pornind de la conceptul de backstage, in care asocierile îndrăznețe de texturi, obiecte, stiluri și epoci creează un decor extrem de original. Creativitatea apartamentului provine din ideile echipei de arhitecți: Ștefan Alberto Bianco, Iulia Popescu, Lavinia Moraru, Liliana Panzar.
Apartamentul este situat într-un ansamblu rezidențial din zona de nord a Bucureștiului și beneficiază de o orientare foarte bună și deschideri mari către cadrul natural. Ca distribuție funcțională, a fost împărțit logic și coerent: etajul cu accesul înglobează livingul, diningul, bucătăria și zona matrimonială, la etajul inferior se regăsesc zonele anexe – dressingurile și sala de fitness, iar la etajul superior (terasa blocului) se află piscina, zona de barbeque și spații de relaxare în aer liber.
Date fiind cerințele proprietarilor, propunerea firească a arhitecților a fost un stil eclectic, ce îmbină în moduri surprinzătoare elemente din zona urban-industrială cu accente vintage, Art Deco sau minimaliste.
Contrastele inserate au devenit laitmotiv al amenajării și generează exact atmosfera dorită de beneficiari: nonconformistă însă caldă și primitoare.
Luminile joacă un rol extrem de important în amenajare, corpurile de iluminat propuse creând un efect de lumini de scenă.
Odată stabilit conceptul, acesta a fost implementat în cele mai creative moduri. Arhitecții s-au jucat cu cotele pardoselii și au creat diverse zone înălțate, care să inducă ideea de scenă. Prin intermediul acestora s-a realizat și o separare funcțională a spațiilor, fără a fi necesare elemente separatoare vizibile.
Provocarea pentru echipa de proiectare a constat în crearea unui decor care pe de o parte să fie excentric, dinamic și urban, iar pe de altă parte să emane acea căldură asociată cu ideea de „acasă”.
Având în vedere domeniul artistic în care activează beneficiarii, conceptul amenajării este inspirat din backstage, acel loc din spatele scenei aflat la limita dintre public și privat. Arhitecții și-au dat seama că acasă, pentru cei doi, trebuie să însemne locul unde se pot retrage. Cu toate acestea, scena este un element prezent în viața lor pe care vor dori să îl regăsească și în acest spațiu. Ideea a fost transpusă în amenajare prin crearea atât a unor spații pentru întâlniri cu prietenii, unde se pot organiza petreceri și unde să existe elemente care să amintească de viața de scenă, cât și a unor spații liniștite, intime, colțuri accesibile doar pentru cei doi.
Identitatea eclectică a spațiului este dată de asocierile inedite: grinda de aluminiu și candelabrul Tiffany, specific mișcării Art Nouveau de la începutul secolului al XX-lea; betonul aparent și elementele vegetale; lemnul natur și metalul vopsit negru. Caracterul unic al spațiului a fost sporit de faptul că majoritatea obiectelor, de la mobilierul de lemn sau metal la canapea și corpurile de iluminat, au fost realizate custom-made. În plus, s-au integrat diverse lucrări de artă, ca de exemplu tablourile de pe pereți, graffiti-urile sau corpurile de iluminat Tiffany, care au fost realizate de artiști locali special pentru această amenajare.
Decorul a fost completat de elemente specifice scenei: grinzi metalice, proiectoare, boxe, flightcase-uri. În antiteză cu aceste spații, s-au propus zone de relaxare, în care s-a folosit o vegetație naturală, mușchi, bambus și materiale textile organice, în culori calde.
Înscrie-te la newsletter
Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.
Politica de folosire cookie-uri pe scurt
Acest site utilizează cookie-uri propii și de la terți pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și ne oferă informații care ne ajută să îmbunătățim site-ul astfel încât dvs. să aveți o experiență de utilizare cât mai plăcută.
Puteți ajusta setările cookie-urilor folosite de noi cu ajutorul meniului de mai jos.
Cookie-uri necesare
Vor fi active doar cookie-uri de la WordPress sau Google. Acestea sunt necesare pentru ca site-ul să funcționeze optim.
Cookie-uri pentru monitorizare trafic
Google Analytics ne furnizează statistici anonime despre vizitatorii site-ului (ex. numar de vizitatori, timpul petrecut pe site, etc.) Acesta ne permite să determinam gradul de performanță al site-ului și ne ajută să îmbunătățim site-ul pentru ca dumneavoastră să aveți o experiență de navigare cât mai plăcută.
Vă rugăm să activați cookie-urile necesare mai întâi, pentru a putea activa cookie-urile de la terți.
Cookie-uri de marketing
Google Remarketing și Facebook Pixel ne ajută să vă livram reclame cu oferte promoționale bazate pe istoricul dumneavoastră de navigare în site.